Botoşăneni puşi în pericol de vecinii neglijenţi

Viaţa mai multor persoane, care locuiesc în două scări de bloc de pe strada Bucovina din municipiul Botoşani, a fost pusă în pericol de doi vecini neglijenţi. Unul a uitat mâncarea pe foc, celălalt a aruncat restul unei ţigări aprinse în coşul de gunoi.

Evenimentele s-au produs luni, 4 iunie 2012, la un interval de opt ore.

Din fericire, pompierii au intervenit prompt şi au reuşit să îndepărteze pericolul înainte de a se înregistra victime sau pagube materiale. Primul eveniment a fost anunţat puţin după ora 13.00.

Fiul proprietarei a solicitat sprijinul pompierilor după ce s-a trezit cu casa plină de fum şi nu reuşea să identifice sursa de incendiu.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă. Ajunşi în apartament, pompierii au constatat că ardeau resturile menajere dintr-un coş de gunoi.

În urma cercetărilor s-a stabilit că incendiul a fost provocat de un rest de ţigară aprinsă aruncat în coşul de gunoi.

Opt ore mai târziu, locatarii unui alt bloc de pe strada Bucovina au cerut ajutorul pompierilor după ce au observat că iese fum dintr-un apartament situat la etajul IV.

În apartament, pompierii au constatat că a ars mâncarea dintr-o oală uitată pe aragazul aflat în funcţiune, în timp ce proprietarul dormea într-o altă cameră.

În ultima săptămână, alţi trei botoşăneni au adormit uitând mâncarea pe foc, motiv pentru care I.S.U. Botoşani recomandă cetăţenilor să supravegheze pe timpul funcţionării aparatele de preparare a hranei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

Sunday, 15 November 2026

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

Sunday, 15 November 2026

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

Sunday, 15 November 2026

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...