Săptămâna trecută, două familii din Botoşani apelau la poliţişti să declanşeze toate operaţiunile de căutare a rudelor lor, două femei, dispărute în Italia. Era vorba de Camelia Melinte (foto), despre care familia nu mai ştia nimic de un an, şi de Cristina Maxim, dispărută din septembrie 2006.

Un săvinean a dispărut din 2011 şi nimeni nu mai ştie nimic de el, deşi şi Poliţia Română şi autorităţile italiene au efectuat cercetări care îi priveau tocmai dispariţia. Au trecut cinci ani şi bărbatul, care acum ar trebui să aibă 48 de ani, nu a mai dat niciun semn. Aflat în regiunea italiană Vittoria de mai bine de opt ani, Dănuţ M. a fost văzut plecând la o altă fermă unde urma să muncească pe termen scurt, dar apoi nu s-a mai ştiut nimic nici de el şi nici de străinul cu care plecase.
Autorităţile spun însă că sunt cazuri în care semnalarea dispariţiei vine tardiv, cel mai bun caz fiind tocmai cel al Cristinei Maxim. Deşi în septembrie se împlinesc 10 ani de când nu se mai ştie nimic de ea, familia abia acum a cerut ajutor autorităţilor.
"Mai este un aspect aici: există posibilitatea ca în multe cazuri de genul acesta să fie vorba de moşteniri care trebuie împărţite sau pur şi simplu de formalităţi, or în cazul în care respectivele persoane nu pot fi convocate, e mai uşor să fie declarate dispărute, astfel încât în instanţă să se constate decesul- e drept, după un proces care de regulă durează", susţine un jurist botoşănean.
Există şi posibilitatea ca cei plecaţi să refuze să mai ţină legătura cu cei de acasă şi să-şi construiască o altă viaţă în străinătate, neţinând cont că lasă în urmă copii, familie. Un astfel de caz a fost soluţionat anul trecut de judecătorii botoşăneni, la solicitarea unei mame care avea nevoie de procură semnată de tatăl copilului său pentru a-l putea înscrie pe băiat la concursuri şcolare internaţionale şi a ieşi din ţară. Bărbatul îşi părăsise familia şi plecase în Germania, moment din care nu şi-a mai căutat fiul şi soţia.
Femeia şi-a crescut singură fiul, dar la un moment dat s-a lovit de legea care îi impunea restricţii. Ca atare, după ce a fost citat de instanţă, căutat de poliţie şi de Interpol- fără rezultat, bărbatul a fost decăzut din drepturile părinteşti, astfel că acum botoşăneanca nu mai are nevoie de nimic din partea lui.