Botoşăneanul „uns” şef al Finanţelor la Iaşi l-a prins la avere pe preşedinte: şase case, la o leafă de aproape 10.000 lei pe lună

De la două locuinţe (o casă şi un apartament) în anul 2015 şi economii în conturi de aproape 30.000 de euro tot atunci, botoşăneanul Doru Viorel Alupoaei, „uns” şef al Finanţelor ieşene anul trecut, se poate lăuda în 2023 cu şase imobile.

Mai exact, cinci apartamente şi o casă de locuit. Pe lângă acestea, şi cu economii triple în bănci, de aproximativ 95.000 de euro. Sunt informaţii care apar în cea mai recentă declaraţie de avere completată de şeful Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Iaşi, pe 5 mai, scrie Ziarul de Iași.

 

Soarta pare să-i fi surâs lui Doru Viorel Alupoaei în 2022, când a fost numit şef al DGRFP Iaşi, Finanţele Regionale, şi când dintr-un foc a mai adăugat două apartamente la „colecţia imobiliară” a familiei: unul de 50 mp în Botoşani, pe care spune că l-a moştenit, iar altul cumpărat în Iaşi (de 41 mp), unde mai deţine două apartamente (de 41, respectiv 50 mp).

Casa de 400 mp este construită în Botoşani şi, tot acolo, mai are un apartament de 47 mp, cât şi un teren intravilan de 1.497 mp. Până să ocupe fotoliul de director general la DGRFP Iaşi, Alupoaei a fost şef adjunct colectare în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Botoşani.

Venitul anual din salariile obţinute de Alupoaei de la DGRFP Iaşi în 2022 se ridică la 112.000 de lei, adică a încasat lunar de la instituţia ieşeană aproape 9.300 de lei. Anul trecut a muncit pe ceva mai mulţi bani ca în 2021, când declara un venit anual de 104.000 de lei, adică o leafă de circa 8.700 de lei.

În timp ce mulţi fac credite şi pe 30 de ani ca să îşi cumpere o locuinţă, Alupoaei are şase şi, ce noroc, nu este dator cu niciun leu la bănci, după cum reiese din declaraţia de avere.

Mai mult de atât, şeful finanţiştilor din Iaşi şi din alte cinci judeţe (Bacău, Botoşani, Neamţ, Suceava şi Vaslui) are deschise mai multe conturi de economii în bănci, unde ţine aproape 465.000 de lei, echivalentul sumei de 95.000 de euro. Are mai puţini bani faţă de suma declarată în documentul de avere anterior, unde Alupoaei scria negru pe alb că are economii de aproape 675.000 de lei (aproximativ 138.000 de euro).

El a trecut în actuala declaraţie de avere şi banii făcuţi din chirii: 35.000 de lei în 2022, în schimb nu a mai menţionat şi suma obţinută din dobânzi, ca în anii precedenţi. Şeful DGRFP Iaşi conduce acelaşi autoturism de ani buni, un BMW 520D an de fabricaţie 2011, semn că nu îi place să îşi investească banii în maşini, ci mai degrabă în imobiliare.

Soţia acestuia a contribuit la averea familiei cu aproape 100.000 de lei, adică a câştigat anul trecut 8.300 de lei/ lună, lucrând tot la instituţia condusă de soţul ei. A mai obţinut în acelaşi an şi suma de 10.000 de lei, reprezentând succesiune moştenire.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

La peste 90 de ani, s-a salvat singur din casa cuprinsă de flăcări! Greșeala care ar fi putut să îl coste viața

astăzi, 18:32

Un bărbat în vârstă de 92 de ani, din localitatea Corlăteni, a ajuns la spital cu arsuri la nivelul feței și al mâinilor, după ce a încercat să verifice etanșeitatea un...

S-au găsit și banii! 400 de primării primesc bani după cazul de la Bihor!

astăzi, 17:17

Este cel mai mare proiect pentru servicii comunitare cu bani europeni din România, iar banii, coincidență sau nu!, vin în contextul scandalului iscat de descinderile de la Bihor. Banii s...

Sucevenii se pregătesc intens pentru confruntarea amicală cu FC Botoșani!

astăzi, 16:19

Potrivit Radio Top, se fac lucrări la stadionul ”Areni”, în perspectiva ediției de campionat 2026/2027 a Ligii a II-a, dar și a meciului amical al nou promovatei Cetatea 1932 Suce...