Se spune că un câine este cel mai bun prieten al omului. Se mai spune şi că prietenia dintre un om şi un câine ţine o viaţă întreagă. Poliţiştii nu fac excepţie. Nu fac excepţie nici jandarmii şi nici pompierii, iar asta se vede în timpul antrenamentelor de la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu, unde viitoarele cadre canine ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) se pregătesc alături de partenerii lor.
Câinii învaţă jucându-se, explică instructorii, şi devin cei mai buni dintre cei mai buni în prinderea răufăcătorilor şi în depistarea drogurilor şi banilor, aflăm dintr-un amplu reportaj realizat la Centrul Chinologic de News.ro.
Viitoarele cadre canine ale MAI trec printr-un proces lung de pregătire: de la maternitate ajung la predresaj, cât sunt încă foarte mici, apoi la dresaj cu alţi instructori pentru a învăţa comenzi şi pentru a memora mirosuri, sunt repartizaţi pe specializări şi trimişi în teritoriu, unde stau câteva săptămâni ca să se obişnuiască, iar ulterior se întorc în cadrul Centrului pentru cursuri de dresaj canin împreună cu conductorii lor – poliţişti, jandarmi sau pompieri. „Noi, la predesaj, avem tot tineretul pe care îl coborâm din maternitate şi pe care apoi îl distribuim”, explică un instructor.
La dresaj, lucrurile stau puţin diferit. Câinii încep deja să se pregăteasă pentru a deveni specializaţi pe anumite domenii: detectare stupefiante, detectare urme umane, detectare bancnote.
Speedy, de exemplu, se antrenează pentru a deveni câine poliţist specializat pe detectare stupefiante. Nu este foarte sociabil cu străinii, partenerul său uman fiind singura persoană cu care a interacţionat. Alex Munteanu spune că asta este ceva normal pentru un câine poliţist: nu se poate duce dând din coadă la orice persoană care îl strigă „cuţu-cuţu” pe stradă.
Alex Munteanu e tânăr, e de loc din Botoşani şi lucrează din aprilie 2016 la Centrul Chinologic, la Biroul Misiuni. Spune că misiunile pe care le desfăşoară el şi colegii lui împreună cu partenerii lor canini nu sunt grele, atât timp cât fac ce le place.
„Nu pot să zic că misiunile reale sunt grele sau uşoare. Ştii cum e aici? Dacă îţi place ceea ce faci, nu e greu. Oboseală şi căldură sau frig şi probleme sunt tot timpul. Pe astea noi nu le considerăm probleme. Mergem în misiuni şi lucrăm câte 14-16 ore. E greu pentru unii, dar asta ne e meseria. Nu facem ceva extraordinar, facem ce ne place şi pentru că facem ce ne place şi ce ne dorim să facem, nu e greu. Dacă nu ne-ar plăcea, nu am face. Sunt momente în dresaj... pentru că sunt câini. Nu sunt oameni sau programe pe computer, să-i programăm "du-te şi detectează acolo, că acolo este ceva". Ei au comportamente, au momente când au chef să muncească şi momente când nu au chef. Noi nu permitem să lucrăm cu ei doar când au ei chef. Trebuie să-i stabilizăm în aşa fel încât să lucrăm cu ei la orice oră din zi şi din noapte şi în orice condiţii”, explică el.
Mai are trei căţei de care se ocupă, printre care un ciobănesc belgian de opt ani pentru căutare şi salvare care a participat în misiuni în Spania, unde detecta imigranţi în mijloacele de transport, dar şi un alt ciobănesc, Max, câine pentru detectarea explozibililor. Max a participat la evenimente precum Neversea, Untold sau meciuri de fotbal.
„Eu tuturor le spun că sper să nu am niciodată rezultate cu câinele de explozibili. Pentru că înseamnă că am găsit o bombă şi e cam nasol. Dar după cum evoluează lucrurile, se pune accent mare pe câinii de explozibil”, spune Alex Munteanu.
Max este calificat, însă antrenamentul lui disciplinar nu este finalizat. Instructorul său preferă să lucreze cu câinii mai mult decât impune programul stabilit de instituţie pentru dresaj, atât pentru a se dezvolta pe sine din punct de vedere profesional, cât şi pentru a-i face pe partenerii săi canini să opereze şi să îşi dorească să facă ceva nou.
Despre Maxi, aşa cum îl alintă el, spune că e agresiv când trebuie, dar sociabil. Nu îşi permite să aibă un câine agresiv în misiuni, pentru că este, totuşi, vorba de oameni.
Max aleargă în jurul lui Alex Munteanu, sperând ca acesta să îi arunce mingea. Munteanu îi dă comanda „culcat”, pe care Max nu o execută de prima dată. În final, se aşază, se ridică şi se aşază din nou. Nu îi place poziţia culcat, pentru că ştie că trebuie să rămână acolo, explică Munteanu.
Cu Maxi, instructorul face căutările la liber, nu îl ţine în lesă atunci când verifică maşinile, de exemplu. Sunt misiuni în care trebuie să verifice chiar şi 150 de maşini în câteva ore şi nu ar avea posibilitatea să meargă cu el în lesă la fiecare dintre ele.
Câinele se ridică şi începe să adulmece maşina instructorului. Începe cu uşile din spate, continuă cu ţeava şi ajunge la roată. Se opreşte pentru o fracţiune de secundă cu nasul aţintit şi o lăbuţă ridicată, apoi reia adulmecatul. Max se plictisise.
„Când se plictiseşte, începe să caute. Îşi vrea jucăria şi vrea să îmi arate un comportament prin care el îşi obţine jucăria. Începe să caute singur, aşa”, spune Munteanu.
Antrenamentele sunt diferite de la câine la câine, iar metodele de lucru sunt adaptate după fiecare poliţist canin în parte, spune instructorul. Toate antrenamentele sunt, însă, 10 la sută muncă şi 90 la sută joacă, iar după fiecare rezultat bun, câinii sunt recompensaţi. Un antrenament pentru câinii de căutare durează în jur de 30 de minute, timp în care se fac chiar şi 10 căutări. Se lucrează cu diverse substanţe, pentru a-i obişnui simţul olfactiv şi psihicul cu ce trebuie să caute şi să găsească.
„Trebuie să stabilizăm câinele pe un tipar. Ăsta e punctul la care ajungem în final. Totul e joacă, dar să ajungem la punctul în care să ne ajute câinele. Infractorii au foarte multe idei. Fără un câine nu ai cum să detectezi droguri şi explozibili. Ei pot face treaba pe care oamenii nu o pot face”, subliniază Alex Munteanu.