Botoșăneanca Renate Weber rămâne Avocatul Poporului. CCR: Revocarea a fost rezultatul unui act arbitrar

Curtea Constituţională a publicat motivarea după verdictul dat în cazul Avocatului Poporului după ce săptămâna trecută, judecătorii au admis o sesizare depusă de PSD și au decis, cu unanimitate de voturi, dar cu o opinie concurentă, că revocarea Renatei Weber din această funcție a fost neconstituțională.

Potrivit acestora, cadrul normativ în temeiul căruia a fost revocată Weber prezintă „o deficienţă gravă de conţinut”, în sensul în care nu reglementează distinct şi limitativ ipotezele în care se poate declanșa această procedură.

Renate Weber își va relua calitatea de Avocat al Poporului după ce motivarea CCR va fi publicată în Monitorul Oficial.

Revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului a fost considerată neconstituțională.

„Pornind de la cele statuate în precedent şi reiterând considerentele Deciziei 80 din 16 februarie 2014, potrivit cărora ‘situaţiile în care poate interveni revocarea trebuie individualizate cu precizie la nivelul legii, iar procedura care urmează să fie respectată în această situaţie trebuie, de asemenea, stabilită prin norme lipsite de orice echivoc, astfel încât să fie evitat riscul unei revocări arbitrarii’, Curtea constată că actualul cadru normativ nu stabileşte cazurile exprese în care poate interveni revocarea Avocatului Poporului şi nici procedura care trebuie să fie parcursă în cazurile în care se formulează o asemenea solicitare. Având în vedere că Parlamentul are posibilitatea de a aplica sancţiunea juridică a revocării în urma constatării încălcării unor norme legale, oricare ar fi acestea, Curtea constată că actualul cadru normativ în temeiul căruia este adoptată o astfel de hotărâre prezintă o deficienţă gravă de conţinut, întrucât nu reglementează distinct şi limitativ ipotezele în care se poate declanşa procedura de revocare”, se arată în motivarea Curții Constituționale, citată de B1.ro.

Toate acestea, motivează CCR, converg „spre concluzia că hotărârea astfel adoptată este rezultatul unui act arbitrar, lipsit de fundament constituţional, în opoziţie cu dispoziţiile art.1 alin.(3) din Constituţie care consacră principiul statului de drept”.

Judecătorii constituționali mai susțin că motivul de revocare a Avocatului Poporului are un caracter „foarte vag”, deloc „riguros”. Ei mai remarcă faptul că legea nu prevede dreptul la apărare al Avocatului Poporului, în cadrul unei proceduri transparente, care să asigure o audiere publică a acestuia, şi că nu există o procedură de contestare a hotărârii de revocare în faţa Curţii Constituţionale de către însăşi persoana revocată.

„Curtea constată că, întrucât actul de revocare, care constituie cauza de încetare a mandatului Avocatului Poporului, este neconstituţional, acesta încetează să mai producă efecte juridice. Prin urmare, în temeiul art.147 alin.(4) din Constituţie, care consacră caracterul general obligatoriu şi efectele pentru viitor ale deciziilor Curţii Constituţionale, Curtea constată că de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României Renate Weber îşi reia calitatea de Avocat al Poporului, urmând a-şi exercita mandatul constituţional”, se mai arată în motivarea CCR, citată de aceeași cursă.

 

Spune-ne opinia ta