Botosaneanca licentiata in marketing, prostituata in Bucuresti!

O licentiata in marketing, din Botosani, si o fosta profesoara din Chisinău au contribuit la succesul unei afaceri de prostituţie în Bucureşti. "Am pierdut patru ani de viaţă în facultate", spune basarabeanca. Din nefericire pentru cele două, proxeneţii lor au fost arestaţi.

Afacerea pusă la cale de doi proxeneţi a mers şnur până când oamenii legii au bătut la uşa apartamentului din Bucuresti. Una dintre "prestatoare" fusese profă de limbi străine. Constantin Cuza (34 de ani) şi concubina lui, Daniela (25 de ani), primeau de la fetele care-şi răsfăţau clienţii în locuinţa luxoasă cu trei camere jumătate din sumă. Lucratoarele trebuiau să plătească însă şi cheltuielile legate de chirie şi de întreţinerea casei.

Cele cinci prostituate, printre care şi Cristina, din Botoşani, au fost atrase în acest "cuib" de nebunii de Daniela. Aceasta dădea anunţ că-şi caută colegă de apartament, iar când se întâlnea cu viitoarea chiriaşă îi propunea să se prostitueze.

Aşa au ajuns Cristina (30 de ani), din Botoşani, licenţiată în marketing, şi Tatiana (27 de ani), din Chişinău, Republica Moldova, profesoară de limbi străine, să se vândă bărbaţilor pentru 150 de lei/ora.

"Mi s-a parut mai rentabil sa renunt sa predau la scoala, intrucat castigam ca prostituata in 3 ore cat castigam la scoala intr-o luna intreaga" explica senin Tatiana.

"Pana la urma acum imi dau seama ca am pierdut degeaba 4 ani de viata in facultate ca nu mi-a folosit la nimic; oricum statul roman pierde enorm de multi bani ca nu legifereaza prostitutia pentru ca ar oferi o sansa pentru noi, fetele care pur si simplu am vrea sa facem o cariera in domeniu asta" a mai declarat ea, citată de Iulian Urban pe blogul sau.

Cei doi proxeneţi au fost arestaţi pentru 29 de zile.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...