Botoșănean scos cu poliția din casă, nu are voie să se apropie de soție și de copii

Ordinul de protectie a fost emis de polițiștii botoșăneni după ce bărbatul a provocat scandal în casă agresându-și soția și copiii.

La data de 27 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat, de 36 de ani, din orașul Darabani, pentru faptul că a provocat scandal la domiciliu și a avut un comportament agresiv la adresa familiei.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul a fost evacuat din locuință, având totodată obligația de a păstra o distanță de 100 de metri față de soția și copiii săi. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încalcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

 

Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie:

    -evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

    -reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;

    -obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori  față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.

     -interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.

 Victima violenței în familie se poate adresa:

 - Poliției pentru a depune o plângere;

 - unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;

 - Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;

 - Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.

Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii , scop în care Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea unui Ordin de protecţie.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Criza muncitorilor străini blochează companiile din România. Recrutorii propun o soluție de avarie!

astăzi, 16:15

Companiile de recrutare a lucrătorilor din afara Uniunii Europene vin cu o soluție de avarie pentru a ajuta companiile care angajează muncitori din statele non-UE să treacă peste criza provocată...

S-a stins un poet botoșănean, a activat și în presă, la radio și TV!

astăzi, 13:50

Născut pe 18 februarie 1954 în comuna Hlipiceni, județul Botoşani, Dan Moisii a fost poet și publicist. A absolvit gimnaziul la Şcoala Generală în satul Victoria, comuna Hlipiceni...

Biserică din Dorohoi sfințită de IPS Teofan, primar răsplătit cu ordinul Crucea „Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”!

astăzi, 13:11

Biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” Loturi Enescu, parte a suburbiei municipiului Dorohoi, a primit sâmbătă dimineață, 19 septembrie, veșmânt de har. Slujba de ...