Botoșănean prins de polițiștii suceveni că a făcut multiple transporturi de lemn în baza aceluiași aviz de însoțire!

Lemnul a fost confiscat, iar bărbatula  fost amendat pentru transportul ilegal de lemn dar și  pentru încălcarea mai multor prevederi la regimul rutier.

Polițiștii au oprit pentru control o autoutilitară marca Mercedes Benz Sprinter, care se deplasa pe DN 17A, raza comunei Marginea. La volan se afla Ș. Adrian, de 32 ani, din comuna Suharău, județul Botoșani, iar în urma controlului s-a constatat că acesta transporta materiale lemnoase.

Conform aplicației  SUMAL CONTROL, pentru autoutilitara în cauză  a fost emis aviz de însoțire la data de 31.05.2024, orele 09.47, pentru cantitatea de 1,95 mc lemn foc rășinoase, însă în urma verificărilor efectuate s-a constatat că fotografiile introduse în aplicația SUMAL CONTROL privind cantitatea de materialele lemnoase, nu corespund cu cele identificate în autoutilitara la momentul controlului în trafic.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în intervalul orar 09.47-20.15,  bărbatul a efectuat transporturi de materiale lemnoase în mod repetat în baza aceluiași aviz de însoțire. În urma inventarierii, s-a stabilit câ în mașină se afla la acel moment cantitatea totală de 5,48 m.c. lemn de foc speciile brad și fag, în valoare de 1.310 lei.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO! ALERTĂ! Un botoșănean cu probleme de memorie a plecat de acasă!

astăzi, 18:40

La data de 01 septembrie  a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au fost sesizați cu privire la dispariția numitului STRUG CONSTANTIN, de 52 de ani, din s...

Fostul protopop de Botoșani a ieșit la pensie, alți doi preoți preiau această funcție: „Se deschide un nou capitol al slujirii”

astăzi, 18:00

Pr. Petru Fercal, fostul protopop de Botoșani, a ieșit la pensie, iar alți doi preoți îi iau locul. Petru Fercal este parohul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din...

Ploi, vijelii și grindină anunțate de meteorologii în următoarele zile!

astăzi, 16:16

În perioada 2 - 4 septembrie instabilitatea atmosferică se va accentua treptat începând de miercuri, 2 septembrie, în mai multe zone din țară. Joi, 3 septembrie, vor fi&n...