Botoşănean implicat într-un accident: O persoană rănită, două maşini avariate, un autobuz s-a izbit într-un gard!
Stiri Botosani Wednesday, 11 May 2016 ActualitateMarţi, în jurul orei 12.46, în timp ce conducea autobuzul, în coloană, pe DN 29, în orașul Salcea, un bărbat de 31 de ani, din comuna suceveană Dărmănești, nu a păstrat o distanţă suficientă în mers și a intrat în coliziune cu autoutilitara care circula regulamentar în faţa sa, condusă de un bărbat de 39 de ani, din județul Bacău.
În urma impactului, autobuzul a început să ruleze cu spatele, a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de un bărbat de 52 de ani, din județul Botoșani, oprit pe partea dreaptă a drumului în spatele său, după care, a trecut peste un șanț și s-a izbit de gardul unei locuințe, pe care l-a distrus.
Din accident, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto de 31 de ani.
Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
La faţa locului au fost prezenţi și specialiști din cadrul I.S.C.T.R. Suceava.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport
Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...
Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane
Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...
Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!
Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.15 secunde