Botoșănean de 19 ani, mort în Spania!

Botoșănean de 19 ani, mort în Spania!


Facebook

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Tudora, plecat în străinătate pentru a-și face un rost în viață, a murit chiar la locul de muncă.

Andrei Iacob lucra în Valencia, Spania, în construcții. Pentru a strânge cât mai mulți bani, muncea de dimineață până seara, și tocmai asta pare să îi fi adus sfârșitul. Tânărul a murit duminică, chiar în timp ce era pe un șantier, din câte se pare suferind un infarct.

Familia a mai fost lovită de nenorocire de curând, când tatăl lui Andrei a murit.

“Tatăl băiatului a decedat acum trei săptămâni, mai are o soră. Încă nu a venit nimeni din familie la noi, dar dacă ne vor cere sprijinul îi vom ajuta așa cum am ajutat și alte familii. Știu că băiatul era plecat la muncă în Spania, printr-o firmă, dar nu am mai multe detalii", a spus Mihai Petria, primarul comunei Tudora.

Pe 17 iunie, Andrei ar fi împlinit 20 de ani. 

Prietenii tânărului sunt șocați de cele întâmplate.
"De fiecare dată când se stinge cineva cunoscut, adesea la o vârstă apropiată de a mea, încep să mă gândesc serios la ce vreau să fac în viață. Îmi amintesc, și eu, adesea..că am doar una, și îmi propun iar, și iar, și iar să mi-o trăiesc frumos. Dar, uneori sunt distrasă de anumite lucruri și uit care este esența mea. Acum, vreau să îmi trăiesc viața frumos, nu îmi mai propun, ci am să îmi impun. Nu contează, e adevărat, dacă te stingi la 19 ani, la 20..sau la 80. Ceea ce contează este să prețuiești fiecare clipă și să nu lași pe alții să te schimbe în ceea ce nu ești, de fapt." , este unul dintre mesajele postate pe o rețea de socializare. 

"Am ramas complet socat cand am auzit..si acum ma iau fiorii cand ma gandesc...inca un tanar pe care Dumnezeu il culege in gradina lui..Dumnezeu sa-l odihneasca!", a spus un alt amic al lui Andrei.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...