Botezatu, despre clasa pregatitoare: "S-a politizat excesiv acest subiect!"

"Sperăm ca lucrurile să se regleze pe parcurs astfel încât prohodul pe care îl cântă unii sau alţii clasei pregătitoare să nu se adeverească". Inspectorul general adjunct al ISJ, Daniel Botezatu, consideră că subiectul privind clasa pregătitoare a fost politizat excesiv şi într-un mod nejustificat.

Vizavi de declaraţiile făcute de anumiţi oameni politici, cum că părinţii se tem să depună recalamaţii la Inspectoratul Şcolar Judeţean sau că le este frică să îşi manifeste problemele în ceea ce priveşte clasa pregătitoare, Botezatu susţine că este o temă falsă lansată de unde partide politice.

"S-a politizat excesiv acest subiect. Clasa pregătitoare va funcţiona, zic eu, în condiţii destul de bune. Poate va fi mai greu în primul an, dar ce nu este greu la început? Sperăm ca lucrurile să se regleze pe parcurs astfel încât prohodul pe care îl cântă unii sau alţii clasei pregătitoare să nu se adeverească. Nu a fost depusă nicio reclamaţie la ISJ, iar cei din PSD, obişnuiţi cu perioada guvernării Năstase, agită această fantosă în continuare, că părinţii se tem. Cum să se teamă părinţii? Cine poate să le facă ceva din Inspectoratul Şcolar dacă părintele spune că este nemulţumit de clasa pregătitoare? Este o temă falsă lansată. Trăim în secolul XXI, la 20 şi ceva de ani de la Revoluţie, nu mai poţi veni cu minciuni din astea, de tip bolşevic", a spus Daniel Botezatu.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar Ortodox, 8 noiembrie 2026: Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri

astăzi, 08:00

Biserica Ortodoxă îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea acestora în viaţa oamenilor. De sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Biserica adună şi ...

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...