Boc i-a "furat" onorurile militare lui Geoană la parada de 1 Decembrie

Surprize cu iz de scandal la ceremoniile dedicate Zilei Naţionale din Capitală. Asta pentru că în condiţiile absenţei din ţară a preşedintelui Traian Băsescu (aflat în Kazahstan la reuniunea OSCE), al doilea om în stat, şeful Senatului, Mircea Geoană, ar fi urmat să primească onorurile militare. Numai că le-a primit premierul Emil Boc.

Surse din apropierea preşedintelui Senatului susţin pentru Realitatea.net că staff-ul acestuia a fost contactat telefonic marţi de protocolul Administraţiei Prezidenţiale pentru a i se propune ca Geoană să-l înlocuiască pe Traian Băsescu la ceremonii.  Mircea Geoană a acceptat, numai că miercuri înainte cu doar 10 minute de ceremonia propriu-zisă, staff-ul acestuia a fost înştiinţat că oficialul care va primi salutul armatei va fi premierul Emil Boc.

Acesta a declarat presei că el a fost desemnat de preşedinte să primească onorurile militar. "Protocolul este cel care a fost stabilit şi dumneavoastră aţi văzut ce s-a întâmplat. De ieri, preşedintele m-a desemnat în acest sens", a spus Boc. Seful Guvernului nu a avut numai parte de onoruri ci şi de huiduieli, ceea ce l-a făcut să o ia repede din loc, Emil Boc urcându-se rapid în maşină pentru a merge la inaugurarea centurii de nord a Capitalei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...