Boc catre pedelisti: Vantul bate, apa trece, pietrele raman

Premierul Emil Boc a declarat, sambata, ca multi oameni din afara partidului nu inteleg ca in PD-L toti sunt prieteni si colegi indiferent de rezultatele congresului din 14 mai, doarece toti candidatii au ca obiectiv "binele PD-L" si continuarea guvernarii dupa 2012.

"PD-L este un partid democratic. Ca atare, vor fi mai multe motiuni. Pana acum se pare trei, dar pana luni mai e timp, nu e niciun fel de problema. E bine, e sanatos pentru viata oricarui partid sa fie o discutie, o competitie corecta, loiala, pentru ca este o competitie intre colegi. Asta nu inteleg foarte multi din afara, noi suntem colegi si prieteni indiferent de rezultatul din 14 mai, pentru ca toti cei care candideaza au un singur obiectiv: binele PD-L", le-a spus Boc pedelistilor reuniti la Miercurea Ciuc pentru alegerile din filiala Harghita.

Premierul a subliniat ca PD-L are ca obiective modernizarea tarii si asigurarea cresterii economice, pentru a oferi romanilor "mai multe sanse de un trai mai bun".

"Acesta este de fapt obiectivul partidului, iar domnul Oltean spunea bine: o guvernare buna in interesul oamenilor, pornind de la situatia grea prin care au trecut si lucrurile care incetul cu incetul merg intr-o directie buna", a spus Boc.

Pe de alta parte, premierul a afirmat ca celalalt obiectiv principal al PD-L este castigarea alegerilor locale si parlamentare viitoare, pentru a continua guvernarea si dupa 2012.

"Sunt convins ca acest lucru il vom analiza cu totii cum este mai bine in mai pentru ca aceste doua obiective sa poata fi indeplinite", a continuat Boc.

Nu in ultimul rand, prim-ministrul le-a multumit colegilor sai pentru sustinerea guvernarii, recitand din imnul PD-L, "care spune ca vantul bate, apa trece, pietrele raman".

"Dragi colegi - si aici simt o datorie de suflet sa multumesc fiecarui pedelist pentru ca in acesti ani grei de criza economica ati fost alaturi de noi si ati indurat greul pe care vi l-au dat vremurile pe care le traim. Asta inseamna sa fii pedelist adevarat, sa fii astazi in aceasta sala dupa doi ani grei de guvernare (...) si sa fim impreuna. Acum partea grea a lucrurilor a trecut si imnul nostru ne spune ca vantul bate, apa trece, pietrele raman", a conchis Boc. (ziare.com)
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum alegi dispozitivele smart potrivite pentru casa ta?

astăzi, 21:05

Înainte să cumperi, gândește-te la lucrurile pe care ai vrea să le faci mai simplu. Poate vrei să verifici de la distanță ce se întâmplă acasă, să controlezi alimentar...

O zi istorică la Păltiniș: Ziua Școlii a fost fixată, pentru totdeauna, de ziua de naștere a Episcopului Doctor Partenie Ciopron

astăzi, 19:41

Școala Gimnazială „Episcop Doctor Partenie Ciopron” din Păltiniș, una dintre instituțiile de învățământ cu cea mai profundă istorie din regiune, marchează astăzi o p...

Băiatul care căra filme cu bicicleta! Amintiri din culisele Cinematografului 7 Noiembrie și din Botoșaniul de odinioară

astăzi, 19:01

În amintirile mele din copilărie, petrecute în Botoșani, aceste fotografii au, pentru mine, ceva în comun. Care este conexiunea? O să vă explic... Întotdeauna am fost fa...