BMW "tunat" cu ţigări de contrabandă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit, ascunse şi nedeclarate, în pragurile şi podeaua unui autoturism marca BMW, 24.000 ţigarete de contrabandă.

În data de 8 martie a.c., în jurul orei 10.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Ion T., cetăţean român, în vârstă de 56 de ani, conducând un autoturism marca BMW, înmatriculat în România.

În baza unor date şi informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului BMW, în urma căruia, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în pragurile şi podeaua mijlocului de transport cantitatea totală de 24.000 ţigarete marca Plugarul, cu timbru de acciză R. Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor, în valoare de 2.700 lei, şi a autoturismului, în valoare totală de 36.000 lei, în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Fanfara din Vorona, Premiul I la Festivalul-Concurs Național al Fanfarelor Țărănești!

astăzi, 13:47

Festivalul-Concurs Național al Fanfarelor Țărănești, aflat la ediția a XVII-a, a avut loc luni, 26 octombrie 2026, la Ateneul Popular din Calafindești, județul Suceava, și a fost organizat de...

Studentele care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acuzațiilor aduse lui Alexandru Toader „pot cere îndrumare” pentru a reveni la studii!

astăzi, 13:23

„Studenții care au întrerupt sau abandonat studiile în contextul acestei situației vor putea solicita informații și îndrumare cu privire la posibilitățile de revenire la ...

Tragedie în Spania: 46 morți și zeci de răniți în urma coliziunii a două trenuri!

astăzi, 12:29

Un tren de mare viteză AVE s-a ciocnit cu un tren Iryo care era oprit pe șine. Accidentul feroviar din Spania ar fi fost cauzat de o eroare umană, relatează presa spaniolă. Bilanțul provizori...