Blocaj din cauza cardului naţional de sănătate! FOTO

Obligativitatea folosirii cardurilor naţionale de sănătate, începând cu data de 1 mai, a generat aglomeraţie, luni dimineaţă, la Spitalul Judeţean Mavromati.

Aproximativ 100 de botoşăneni au aşteptat câteva ore bune pentru a se putea interna sau consulta în ambulatoriul Spitalului Judeţean şi asta întrucât sistemul informatic s-a blocat.

Cum în primele zile în care cardul naţional de sănătate a devenit obligatoriu a fost liber, din cauza minivacanţei de 1 Mai, majoritatea celor care au avut nevoie luni de servicii medicale au trebuit să îşi activeze şi cardurile, sistemul informatic blocându-se la nivel naţional.

Şefii Spitalului Judeţean Mavromati au apelat la ajutorul informaticienilor de la Casa de Asigurări de Sănătate.

Pentru a se debloca această situaţie s-a luat decizia ca serviciile medicale să fie acordate offline, urmând ca pe timpul spitalizării sau ulterior, în cazul investigaţiilor medicale, pacienţii să prezinte cardul de sănătate sau adeverinţele de asigurat ce înlocuiesc acest card.
 
Sistemul informatic nu a funcţionat, posibil din cauza suprasolicitării pentru că este luni dimineaţă, noi am avut solicitări pe toate tipurile de servicii, clinic, servicii spitaliceşti, laborator, radiologie şi atunci am încercat  cu ajutorul informaticienilor noştri, cu sprijinul informaticienilor Casei de Sănătate să introducem toate aceste carduri în sistem. Pentru că nu am reuşit, s-a luat decizia pentru serviciile spitaliceşti să le facem offline. Pacienţii programaţi sau care au venit pentru internare vor fi internaţi fără carduri, urmând ca pe timpul spitalizării să rezolvăm situaţia, a precizat Angela Ţurcanu, directorul medical al Spitalului Judeţean.



 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COD GALBEN emis de meteorologi până la miezul nopții, sunt vizate patru localități din Botoșani!

Monday, 19 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 00:00. Sunt prognozate intens...

„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!

Monday, 19 October 2026

La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

Monday, 19 October 2026

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...