Blaga ameninta: "Politistii sa-si faca datoria, altfel vor suporta rigorile legii!"
Stiri Botosani Friday, 17 September 2010 Actualitate"Am văzut unele poziţii ale unor lideri sindicali. Eu le spun un lucru foarte clar: unii dintre ei, şi asta mă doare, nu cunosc Statutul Poliţistului. Eu le recomand să citească cu foarte multă atenţie Statutul Poliţistului, pentru că aici nu putem vorbi nici de grevă, nici de 75 la sută, nici de 25 la sută. Ei trebuie să-şi facă datoria, pentru că altfel vor suporta rigorile legii", a declarat Vasile Blaga.
Ministrul a ţinut să precizeze, conform Mediafax, că MAI respectă "întru totul", în cazul unor conflicte de muncă, respectarea legii.
Preşedintele Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Constractual (SNPPC), Marian Gruia, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că poliţiştii îşi reduc activitatea, începând de luni nu mai participă la audieri în dosarele penale, nu mai dau amenzi, nu mai dirijează circulaţia, pentru că sunt plătiţi doar 75 la sută, astfel că îşi vor limita activitatea la 75 la sută.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (430)
„HOHOTE”, O REVISTĂ STRĂLUCITOARE Prin intermediul epigramistului Mihai Haivas primesc nr. 79 (nr. 37 serie nouă) al revistei „HOHOTE”. Este o publicație națională de ...
Calendar ortodox 1 noiembrie - Sf. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Asia
Aceşti Sfinţi Cosma şi Damian pe care Biserica noastră îi cinsteşte astăzi erau din Asia, din părţile Ciliciei. Tatăl lor era păgân, iar mama creştină şi se numea Teodota. Tre...
Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!
În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.18 secunde