"Vai! Capul, cotul, vai măseaua, aoleu, piciorul meu!". Cam aşa sună o vorbă din popor care descrie foarte bine realitatea ipohondrilor. Deşi folosim des termenul, este cazul să clarificăm ce înseamnă, mai exact, ipohondria.
Ipohondria sau boala sub lupă
În esenţă, e vorba de teama de o boală gravă, manifestată prin preocuparea permanentă faţă de propria stare de sănătate, teamă care nu dispare nici în urma consulturilor medicale şi a analizelor repetate. Se pare că bolile cele mai frecvent temute sunt cancerul şi scleroza multiplă. Această preocupare este de lungă durată (dacă durează minimum şase luni, e posibil să fie vorba de ipohondrie) şi nu poate fi înlăturată de argumente obiective (controale medicale, analize).
De asemenea, preocuparea pentru boală devine atât de intensă, încât poate împiedica funcţionarea normală a persoanei astfel că nu poate ţine un job, nu poate desfăşura activităţi obişnuite sau menţine relaţii. Persoanele ipohondriace sunt înclinate mai degrabă spre autoanaliză, sunt foarte sensibile la orice mică modificare corporală şi acordă multă importanţă oricăror senzaţii din corp. E tipic pentru un ipohondriac să interpreteze o manifestare normală a organismului, cum sunt bătăile inimii, transpiraţia sau micile disconforturi fizice (dureri, un nas înfundat, gâtul roşu) ca pe semne ale unei boli grave iminente. Căutatul excesiv pe internet pe teme de sănătate e un comportament frecvent întâlnit pentru ipohondriaci, care de cele mai multe ori se informează pentru a căuta argumente prin care să-şi susţină "boala".
Specialiştii afirmă că persoanele care suferă de ipohondrie au praguri ale durerii mai scăzute decât alţi oameni şi că asta ar putea fi o explicaţie pentru boala în sine. O altă explicaţie este aceea că persoanele care suferă de ipohondrie au dificultăţi în a se manifesta la nivel emoţional. Cumva, emoţiile care nu ajung să se exprime sunt tratate ca fiind simptome fizice, şi ipohondriacii se plâng de ele ca şi cum ar folosi un alt limbaj în lipsa celui emoţional.
Cum recunoşti ipohondria?
Exprimări vagi şi bizare precum "vene obosite" sau "ficat dureros" sunt de asemenea tipice pentru persoanele care suferă de această tulburare. Poate că folosim destul de des eticheta de
ipohondriac“, dar iată că tabloul clinic pentru această tulburare e mai serios decât termenul pe care îl folosim pentru a descrie pe cineva care e mai preocupat decât media oamenilor de propria stare de sănătate. De fapt, majoritatea (peste 60%) ipohondrilor au, de regulă, şi o altă patologie mentală asociată: depresie, tulburare de anxietate generalizată, tulburare obsesiv-compulsivă, fobii.
Debutul ipohondriei este de regulă asociat cu recuperarea după o boală gravă, cu îmbolnăvirea unei persoane apropiate sau decesul unei persoane din familie sau al unui prieten. Structurile de personalitate mai predispuse spre a deveni ipohondriace sunt cele rigide, cum sunt persoanele critice, auto-analitice şi puţin indulgente, perfecţioniştii care consideră că starea de sănătate normală înseamnă absenţa totală a oricărui disconfort fizic.
Cum te porţi cu cineva care suferă de ipohondrie
Pentru că (asemănător cu orice altă boală psihiatrică) şi în cazul ipohondriei suferinţa e reală, nu e indicat să tratăm cu uşurinţă preocupările bolnavului faţă de propria lui stare de sănătate. Astfel că, simptomele sale nu trebuie negate sau tratate cu neîncredere, ci mai degrabă atenţia sa trebuie orientată spre altceva decât propriul lui corp şi senzaţiile asociate. Având în vedere că problema acestor persoane este lipsa unei manifestări emoţionale, atenţia şi grija faţă de ele pot fi uneori un substituent suficient măcar pentru alinarea momentană.
Argumentele obiective au şi nu au efect pentru ipohondriaci, fiind de natură să genereze noi şi noi căutări sau obsesii. Răbdarea, diplomaţia celor din jur precum şi terapiile specifice sunt de real ajutor în rezolvarea, în mare, a simptomelor bolii. Ipohondriacii nu sunt uşor de depistat, pentru că preocuparea faţă de sănătatea lor poate trece uşor în registrul normal. De aceea, orice semn de bizarerie şi preocupare excesivă poate ridica semne de întrebare.
Ce poate să ajute dacă ipohondrie?
E bine de ştiut atât pentru cel care suferă de ipohondrie, cât şi pentru apropiaţii lui, că... Ipohondria se manifestă printr-o vigilenţă exagerată asupra corpului lor şi a tuturor schimbărilor care se produc. Acest lucru poate fi uneori combătut prin mutarea atenţiei spre altceva: o discuţie, un album cu poze, o emisiune TV etc.
Explicaţiile potenţiale pot fi de ajutor în sensul în care nu se mai face neapărat asocierea cu boala gravă. Aşa că poate fi de folos să punem "reflectoarele" pe alţi potenţiali "vinovaţi" decât boala în sine, care pot cauza simptomele resimţite: stres, dietă - consumul de sare, cofeină etc.
Există tratament! Acesta constă, în primul rând, în terapie cognitiv-comportamentală. Există şi varianta unor tratamente medicamentoase asociate. Pentru aproximativ 30% dintre pacieţii ipohondriaci, starea se poate ameliora într-un mod semnificativ.
www.unica.ro
