Bilantul guvernarii USL, depus de ARD, nu a fost inregistrat la Prefectura. Vezi motivul

Cartea neagra a guvernarii USL, depusa joi la Institutia Prefectului de catre o delegatie a Aliantei Romania Dreapta nu a fost inregistrat de reprezentantii institutiei.

Desi initial Adrian Constantinescu a spus ca va trimite materialul la Bucuresti, prin intermediul subprefectului, intrucat hotararea privind incetarea mandatului sau a fost publicata in Monitorul Oficial, ulterior de la Cancelaria Prefectului a fost trimis un comunicat de presa in care s-a precizat ca materialul depus de ARD nu este un document.

Referitor la materialul lăsat la Instituţia Prefectului miercuri, 8 noiembrie, de către delegaţia condusă de fostul primar al municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, aducem la cunoştinţa celor interesaţi că acesta nu reprezintă un document. Hârtiile nu sunt adresate Instituţiei Prefectului şi nici unei alte instituţii, nu sunt semnate sau asumate de cineva. Acestea nu conţin niciun element de identitate al persoanei fizice sau juridice care le-a emis. Prin urmare, setul de hârtii nu a putut fi înregistrat şi nici luat în considerare în circuitul documentelor, se arata intr-un comunicat al Cancelariei Prefectului.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marian Neacșu, avertisment pentru noii prefecți și subprefecți: „Nu este suficient să ocupați o funcție” / „Voi urmări îndeaproape”

astăzi, 11:34

Noii prefecți și subprefecți au depus luni jurământul de credință, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Vicepremierul și ministrul Afaceril...

Au început pregătirile pentru desființarea inspectoratelor şcolare generale. Ce spune ministrul despre șefii ISJ-urilor!

astăzi, 10:43

Ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar, Sorin Ionescu, a declarat la TVR Info, duminică, că în 31 august 2027 trebuie să nu mai avem inspectorate şcolare. El a m...

Revoluție la FC Botoșani după eșecul cu Universitatea Craiova! Iftime anunță: ”Mă tentează!”

astăzi, 08:17

Valeriu Iftime este gata să facă o adevărată revoluție la FC Botoșani. După eșecul suferit de moldoveni în fața Universității Craiova, finanțatorul lui FC Botoșani a dezvăluit c...