Bilanț negru: Aproape 3000 de cazuri noi COVID și un nou record de decese

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 2.958 de cazuri noi de Covid-19, un nou record al infecțiilor cu coronavirus de la începutul pandemiei. Crește și numărul deceselor. Într-o singură zi au murit 82 de persoane bolnave de COVID.

 Până astăzi, 7 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 142.570 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

111.564 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 5.203 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 06.10.2020 (10:00) – 07.10.2020 (10:00) au fost raportate 82 de decese (52 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și București.

Notă: Conform solicitării Ministerului Sănătății, a fost actualizată de către DSP Brăila situația deceselor aferente lunii august și lunii septembrie cu 17 cazuri identificate.

Dintre acestea, 1 deces au fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 de ani, 2 decese la categoria 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 18 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.

79 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.303. Dintre acestea, 612 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.568.071 de teste. Dintre acestea 27.814 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.351 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.463 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 35 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 7 octombrie.

Pe teritoriul României, 11.965 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.889 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 24.600 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.903 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.339 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 3.401 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 537.823 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.767 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.999 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  120 în Austria, 21 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 7 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Transportator de lemne sucevean, amendat la Botoșani și cu marfa confiscată de polițiști!

Tuesday, 26 November 2024

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Păltiniș, o autoutilitară condusă de un bărbat de 68 de ani, din județul Suceava, care t...

Marius Budăi: „Echipa de candidați la alegerile parlamentare de la PSD Botoșani susține realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava”

Tuesday, 26 November 2024

„Realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava face parte din programul nostru local de guvernare, care va lega municipiul Botoșani de aeroportul de la Salcea, distanță care se va parcurge &ic...

Preotul Ioan Manoliu a fost depus astăzi la biserica „Sf. Gheorghe” din Drăgușeni!

Tuesday, 26 November 2024

Preotul Ioan Manoliu de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Drăgușeni, care a trecut la cele veșnice la începutul acestei săptămâni, a fost depus la biserica în...