"În mare parte, cei cu care lucrez eu suferă de schizofrenie. Ceilalţi sunt cu alte boli psihice (depresii, tulburări de comportament)", spune Viorel Rădăcină, meloterapeut în cadrul spitalului.
Bolnavii vin la cabinetul lui cu trimitere de la medicul psihiatru şi pot participa gratuit la audiţii, pentru că acest tip de terapie este inclus în pachetul de tratament al spitalului.
"Prima dată când cineva vine în sala de audiţie, obiectivul este să aibă loc o şedinţă individuală. Atunci se stabileşte profilul pacientului, în care se specifică nivelul de percepţie al muzicii, nivelul cultural, dispoziţia de a asculta o astfel de muzică. La următoarea audiţie, bolnavul se încadrează într-un grup de pacienţi şi piesele sunt alese în funcţie de stare lor din acea zi. Nu e nimic stabilit, ca la carte, melodiile se aleg în funcţie de dispoziţia lor", precizează meloterapeutul.
Bolnavii ajung să se identifice cu un anumit compozitor
O şedinţă durează o oră şi grupurile formate din 4-9 pacienţii trebuie să vină la sală de două ori pe săptămână. "Nu zilnic, pentru că la început există acel risc de a «sufoca», mai ales pentru că este ceva nou pentru ei – multe persoane care vin aici pentru prima dată nu au ascultat vreodată muzică clasică şi, la început, au un refuz, nu prea sunt de acord, dar după un timp ajung să se identifice cu un anumit stil şi cu un compozitor. Astfel, un alt obiectiv care este atins aici constă într-o minimă culturalizare muzicală", subliniază Viorel Rădăcină.
Meloterapeutul le pune să asculte numai muzică clasică. A auzit şi de terapia cu sunete din natură, dar o preferă pe prima. Pacienţii cu boli psihice care vin aici ascultă Beethoven, Chopin, Vivaldi, Debussy, Dvorak. "Dacă dintr-o simfonie, prima parte e un allegro mişcat, a doua - un adagio mai aşezat şi partea a treia revine la acea viteză rapidă, de obicei se ascultă partea a doua, când e vorba de relaxare. Dar asta nu înseamnă că dacă ei au o stare agitată, muzica trebuie să fie în contrast.
De multe ori, bolnavii se relazeaxă printr-o muzică la fel de accelerată şi de mişcată ca ritmul lor interior. Atunci când ritmul nostru interior se apropie de cel al muzicii, se creează acea legătură de evadare şi acel schimb de energie. Poate de aceea, când ies pe uşa asta oamenii sunt altfel, ies mai luminaţi, mai zâmbitori", spune meloterapeutul.
"Avem George Enescu şi funcţionează foarte bine. Indiferent din ce nivel cultural ar proveni, bolnavii se identifică cu muzica lui Enescu. Când ascultă «Rapsodia română», nu există pacient care să nu mişte din picior, să nu zâmbească, să nu se exteriorizeze", mai spune Rădăcină. Odată ce sunt externaţi, bolnavii se pot reîntoarce la şedinţele de meloterapie.
