Bebelușul cu COVID-19 născut săptămâna trecută respiră singur, dar este în continuare în stare gravă

Băiețelul din Botoșani născut săptămâna trecută și diagnosticat cu Covid-19 după trei zile de viață, internat în Maternitatea Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, a fost detubat și respiră singur. Starea în care se află, însă, este în continuare gravă, spun reprezentanții unității medicale.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Dan Teodorovici, a declarat, miercuri, că micuțul a primit plasmă cu o cantitate mare de anticorpi.

„Ieri a primit sânge, azi plasmă cu titru mare de anticorpi. Dar starea este foarte gravă în continuare, în primul rând pentru că este născut prematur”, a afirmat medicul, citat de Monitorul de Suceava.

Copilul a fost transferat în stare critică, în cursul zilei de luni, spre Secția de Obstetrică și Ginecologie din Suceava. Mama băiețelului, o tânără de 22 de ani, a fost diagnosticată cu aceeași afecțiune înainte de a naște. Ea avea o sarcină de 30 de săptămâni.

„S-a făcut cezariană, copilul s-a născut prematur, la 1.270 grame. Conform metodologiei, a fost testat la naştere, fiind dintr-o mamă pozitivă. Primul test a ieşit pozitiv. A fost internat pe Secţia de terapie intensivă a Maternităţii Botoşani. S-a recoltat şi al doilea test, conform metodologiei, şi a ieşit pozitiv. Copilul a fost intubat, având insuficienţă respiratorie, fiind un făt mic”, a afirmat coordonatorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliței.

Bebelușul se află și în prezent pe Secţia de Terapie Intensivă a acestei unităţi medicale.

 

Spune-ne opinia ta