Bătut şi cu motoscuterul distrus, un botoşănean s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis

Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru că a condus fără permis, după ce a reclamat la poliţie că a fost bătut de patru indivizi care i-au distrus şi motoscuterul cu care venise la un bar din Mihoveni, Şcheia, judeţul Suceava.

Emil L., în vârstă de 34 de ani, din judeţul Botoşani, a sunat în noaptea de joi spre vineri, la aproximativ 30 de minute după miezul nopţii, la 112 să reclame faptul că a fost victima unei agresiuni. La faţa locului, un bar din satul Mihoveni, comuna Şcheia, s-a deplasat o patrulă mixtă poliţie-jandarmi. Aceştia au stabilit că, în acea noapte, reclamantul, care locuieşte fără forme legale în comuna Todireşti, s-a dus cu motoscuterul la barul din Mihoveni, unde a consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, pe terasa barului a izbucnit un conflict între bărbatul de 34 de ani şi un localnic, în sprijinul acestuia din urmă sărind trei tineri, care l-au lovit pe Emil L.

În timpul altercației, agresorii i-au distrus farul, oglinzile şi lămpile semnalizatoare de la moped şi i-au sustras acumulatorul.

Polițiștii au făcut un dosar penal faţă de agresori, dar şi un dosar penal pentru victimă, după ce au stabilit că Emil L. s-a deplasat cu motoscuterul din Todireşti la Mihoveni fără a avea permis de conducere, iar vehiculul nu avea număr de înregistrare.

"În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și furt calificat. Totodată se efectuează cercetări și față de reclamant sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, conform monitorulsv.ro.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A plătit 250 de euro pentru o carte de identitate falsă!

astăzi, 11:45

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean R. Moldova, asupra căruia a fost descoperită o carte d...

Uneori, unui copil îi lipsește doar o șansă. Rotary Botoșani oferă zece!

astăzi, 11:25

Pentru zece asemenea tineri din județul Botoșani, anul școlar 2026–2027 ar putea arăta altfel. Rotary Club Botoșani continuă proiectul „Ajută un copil să învețe!” È...

Se deschide Patinoarul din Botoșani, elevii și preșcolarii au acces gratuit în cadrul programului „Luni învăț să patinez”!

astăzi, 11:19

Odată cu venirea sezonului rece, patinoarul de la Cornișa îi așteaptă din nou pe botoșăneni și pe vizitatorii orașului, indiferent de vârstă, pentru sesiuni de mișcare, distracț...