Bătălii câştigate în instanţă de Spitalul Judeţean, în procesele cu Sanomed!
Stiri Botosani Wednesday, 4 November 2015 ActualitateCorneliu Mihai, managerul Spitalului Judeţean, a precizat că s-a obţinut suspendarea executării până în luna ianuarie 2016, iar la procesul care continuă speră ca unitatea spitalicească să obţină o sentinţă favorabilă.
De asemenea, spitalul a mai obţinut o victorie în intanţă într-un proces cu Sanomedul cu o miză mult mai mare, de 6,5 milioane de lei.
“Am obţinut suspendarea executării silite cu Sanomed, acea sumă de 1,1 milioane de lei. Am primit hotărâre judecătorească prin care se spune că se suspendă şi se desfiinţează executarea silită făcută de executorul judecătoresc. În aceeaşi zi a fost termen la Tribunalul Botoşani în procesul cu Sanomed cu suma de 6,5 milioane de lei. În prima instanţă am câştigat prescrierea. Dacă se menţine şi la Curtea de Apel, la revedere", a declarat Corneliu Mihai, managerul Spitalului Judeţean.
Contractul cu Sanomedul a fost unul de asociatiune intre Spitalul Judetean si firma respectiva, fiind privatizat laboratorul de analize al spitalului, in luna ianuarie 2010, pe vremea cand la conducerea unitatii spitalicesti se afla Cornel Enache. Cum intre timp contractul a fost reziliat, firma privata a dat in judecata Spitalul Judetean, hotararile care vin de la instanta fiind in defavoarea unitatii spitalicesti.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au extins codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...
Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!
Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.60 secunde