BĂTAIE cu bâta de baseball şi muşcături, între doi şoferi, într-o intersecţie din municipiul Botoşani!

Scene incredibile într-o intersecţie din municipiul Botoşani! Doi şoferi au coborât din maşini şi s-au luat la bătaie în plină zi, unul dintre aceştia folosind şi o bâtă de baseball.

În dimineaţa zilei de duminică, 20 martie a.c., un jandarm aflat în timpul liber a observat, la intersecţia străzilor Calea Naţională şi Uzinei din municipiul Botoşani, doi şoferi implicaţi într-o altercaţie.

După ce i-a despărţit, jandarmul a solicitat telefonic intervenţia unui echipaj, care i-a condus pe cei doi bărbaţi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că unul dintre bărbaţi, şofer al unui microbuz de transport călători, a coborât în intersecţie cu o bâtă de baseball în mână şi a deschis portiera unui autoturism oprit în intersecţie, pe al cărui şofer îl suspecta de piraterie auto, deoarece luase pe traseu câţiva călători dintr-o staţie de transport în localitatea Roma. Şoferul microbuzului i-a cerut celuilalt şofer să-i dea 15 lei, sumă de bani care reprezenta contravaloarea biletelor nevândute călătorilor, iar la refuzul acestuia l-a lovit cu pumnul în zona feţei.

Şoferul agresat, în vârstă de aproximativ 70 de ani, s-a apărat şi l-a prins pe agresor cu mâinile de îmbrăcăminte, iar soţia acestuia a coborât şi i-a luat bâta de baseball din mână, moment în care a intervenit jandarmul aflat în timpul liber.

În altercaţie, agresorul l-a muşcat pe şoferul autoturismului de mână, în momentul ajungerii echipajului de jandarmi acesta prezentând o echimoză la faţă şi o escoriaţie pe mâna stângă.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiuni de ,,lovire sau alte violenţe, pe care le-au înaintat pentru soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...