"Nu ne puteţi prosti pe toţi.
Clauza de salvgardare prevăzută la art. 191 din Tratatul de la Lisabona, la capitolul mediu, este soluţia pentru protejarea pădurilor noastre.
Impresia mea este că nici unul din protagoniştii disputei legată de Codul Silvic nu vrea să atingă fondul cauzei, care este încetarea defrişării sălbatice a pădurilor.
În timp ce domnul Ponta vrea limitarea la 30 la sută a cotei de piaţă pentru firma austriacă Schweighofer, domnul Iohannis nu vrea această limitare, motiv pentru care a retrimis legea înapoi în Parlament. Şi de aici tărăboiul şi acuzele reciproce.
Problema reală o reprezintă defrişările iraţionale, şi nu cota de piaţă a firmei austriece Schweighofer, iar disputa dintre Ponta şi Iohannis este ca şi cum ai da unuia care moare de sete în deşert o bucată de pîine.
Problema nu este cum se împarte prada rezultată din defrişarea sălbatică a pădurilor, ci cum eliminăm defrişările şi trecem la exploatarea raţională a pădurilor statului şi, în mod egal, a celor private .
Clauza de salvgardare prevăzută în Tratatul de la Lisabona la art. 191, prin care România va avea ca aliat Comisia Europeană, este cea care poate pune capăt defrişărilor iraţionale şi închide apetitul de procese cu care ameninţă austriecii.
Copacul aflat în picioare este pădure şi este protejat de Uniunea Europeană. Copacul tăiat din pădure este marfă şi comerţul nu poate fi îngrădit.
România trebuie să îngrădească defrişările şi nu comerţul.
Dar şi Iohannis şi Ponta trebuie să vrea acest lucru.
Pricepeţi, domnilor, Iohannis şi Ponta că nu ne puteţi prosti pe toţi cu o dispută falsă legată de împărţirea prăzii între români şi străini, cînd, de fapt, problema este să nu se mai defrişeze sălbatic pădurea indiferent de cine o face ?"
