Băsescu a promulgat Legile privind salarizarea unitară a angajaţilor plătiţi din fonduri publice
Stiri Botosani Tuesday, 28 December 2010 ActualitateCurtea Constituţională a României a respins, marţi, sesizările depuse de PNL şi PSD împotriva Legii privind salarizarea în 2011 a bugetarilor şi respectiv a Legii-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, astfel că cele două acte normative au fost declarate constituţionale, informează NewsIn.
Guvernul şi-a asumat, pe 14 decembrie, răspunderea asupra proiectului de Lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi asupra proiectului de Lege privind salarizarea în anul 2011 a bugetarilor. Opoziţia a depus moţiuni de cenzură împotriva celor două proiecte de acte normative, care însă au fost respinse în Parlament.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?
Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...
Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”
Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...
Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”
Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.04 secunde