Primele studii in materie au aratat ca odata ce cineva face un comentariu negativ despre o persoana care nu este de fata, conversatia va deveni rapid "marsava" in cazul in care nimeni nu sare imediat in apararea "tintei"; altminteri, printre adulti si pusti deopotriva, insultele vor curge "garla", din cauza existentei unei mari presiuni sociale exercitate asupra indivizilor de a fi de acord unii cu altii.

"Barfa de birou poate fi o forma de razboi al reputatiilor. Seamana cu gluma familiara sau neprotocolara, dar este mai bogata si mult mai elaborata. Are mai multe straturi pentru ca oamenii practica nesinceritatea si eschivarea. Adultii sunt mai precauti, constienti fiind de faptul ca-si pot pierde nu numai un prieten, ci chiar si slujba", a explicat Hallet.

Dar barfa nu este doar o arma foarte eficienta: adeseori are chiar mai multa "greutate" decat realitatea faptelor. A demonstrat-o studiul realizat de echipa condusa de Ralf Sommerfeld de la prestigiosul Max Planck Institute din Germania. Pusi in situatia de a-si forma o parere despre un individ anume, 44% dintre "cobai" (un grup de 126 studenti) si-a schimbat parerea despre acesta sub influenta barfei, chiar si atunci cand cele auzite intrau in contradictie cu ceea ce ei vazusera cu proprii lor ochi.

De la greci vine barfa

Realitatea este ca, din Grecia Antica si pana in prezent, nimeni nu a reusit sa se salveze de barfe, bune sau rele cum vor fi fost ele. Si daca tot paternitatea barfei ii este oficial atribuita lui Socrate, nu-i de mirare ca unii cred ca fara barfa nici macar n-am fi evoluat. Cel putin asa spun studiile realizate de cercetatorii americani, care in 2008 au descoperit ca obiceiul de a barfi dateaza din "noaptea timpurilor", fiind cel mai probabil unul dintre motoarele care au facut creierul uman sa evolueze.

Explicatia? Daca barbatii au putut dintotdeauna sa se bazeze pe muschi, femeile au ripostat si ele cum au putut: cu primele grupuri sociale, bazate pe cooperare si mai ales, pe forme de comunicare foarte intensa. Limbajul, sustine Nicole Hess de la University of California din Santa Barbara, s-a nascut ca forma de aparare inteligenta impotriva fortei brute, iar barfa a fost arma pentru crearea sau distrugerea statutului indivizilor, modeland forme ale puterii in continua schimbare.

De altfel, barfele si zvonurile sunt expresia unor temeri si dorinte inconstiente, sustin unii. "Mai curand decat de intentii rele, ele sunt de multe ori stimulate de dorinta celui care le spune de a se arata fosrte familiar cu persoana care face obiectul curiozitatii", explica psihologul italian Sergio Benvenuto, psiholog in cadrul Consiliului National pentru Studii Stiintifice (CNR) din Italia. In fapt, precizeaza el, "motorul" barfelor este o dorinta nerecunoscuta ca atare, majoritatea povestilor puse in circulatie servind la a atribui altora opinii si sentimente pe care nu avem curajul sa le declaram in mod deschis, pentru ca din diferite motive le consideram reprobabile, explica psihologul.

 

In plus, caracteristica epocii nostre este ca informatiile se propaga tot mai rapid, creand in scurt timp, din nimic, adevarate legende (vezi, de exemplu, viralele de pe internet). In anii `40, doi psihologi americani, G. W. Allport si L. J. Postman, au observat ca mecanismul care genereaza zvonurile este in totalitate asemanator cu cel al memoriei. "Trecerea unei informatii initiale de la o persoana la alta echivaleaza cu procesul memoriei. Zvonul reprezinta deformarea unei stiri, cauzata de trecerea lui din gura in gura. Tocmai ca o amintire este rezultatul perceptiei initiale care, in decursul timpului, a fost filtrata, modificata sau deformata in totalitate", explica Benvenuto, precizand ca aceste studii confirma si aprofundeaza o viziune care dateaza din antichitate, de la greci, cei care credeau ca in spatele oricarui mit s-ar afla un "sambure" de adevar istoric.

Oricine poate deveni subiect de barfa, nu doar personajele faimoase: este suficient ca persoana barfita sa fie considerata importanta de cel care vorbeste despre ea. In acest sens, studiile realizate in scolile americane arata ca cei care intra cel mai adesea in colimatorul barfitorilor sunt liderii grupurilor in timp ce, in general, aceia care pun barfele in circulatie fac parte din categoria "arivistilor", adica a celor care incearca sa stea cat mai aproape de "seful bandei" pentru a urca in ierarhia sociala. Si nu este vorba despre un mecanism apanaj al adolescentilor, dimpotriva.

 

 

 


Articol complet pe descopera.ro