Bărbaţi români în Italia: "Ne prostituăm, nu avem loc de muncă"
Stiri Botosani Tuesday, 18 September 2012 ActualitateNoua frontieră a sexului cu plată, din câte se pare debarcată pe trotuarele străzilor din oraş, a fost descoperită în noaptea de 7 septembrie de agenţii de la Chestura din Udine angajaţi într-un control normal anti-prostituţie, scrie presa locală, citată de gazetaromaneasca.com.
Pe timpul nopţii au fost identificate zece persoane. Printre acestea şi aceşti trei tineri care au susţinut că exercită prostituţia pe cont propriu. Poliţiştii nu exclud însă posibilitatea să fi fost vorba de o scuză pentru a-şi ascunde rolul lor de protectori ai unor fete.
Pentru cei trei Chestura a început procedurile de expulzare de pe teritoriul naţional din motive de ordine publică, întrucât nu au locuri de muncă şi nici vreun venit pentru a sta la Udine.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
„Demisia, demisia". Valeriu Iftime i-a decis viitorul lui Marius Croitoru!
Vineri, Botoșani a cedat cu scorul de 1-3 în fața celor de la Petrolul, în etapa cu numărul 13 din SuperLiga. Golurile ploieștenilor au fost marcate de Martins (min. 27, 54) și Ion...
LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (429)
SINDROMUL ARHIP (4) Volumul al patrulea, și ultimul din seria „Fiecare nume are omul lui” ( Editura „Pim”, Iași, 2026), e unul special. Dacă în primul vol...
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 09:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.89 secunde