Bani de la stat pentru finanțarea ideilor de afaceri ale tinerilor
Stiri Botosani Friday, 3 October 2014 ActualitateBanii vor fi disponibili prin schema de finanțare pe care Ministerul Fondurilor Europene intenționează să o lanseze luna aceasta, sub sloganul "România start-up", o schemă în valoare de aproximativ 150 de milioane de euro.
Din cele 150 de milioane de euro, doar o parte va fi alocată pentru finanțarea ideilor de afaceri ale tinerilor.
"O primă etapă se referă la primul contact cu tinerii, selectarea lor, o lună, o lună şi ceva de antreprenoriat, deci clar îi pregătim pe această zonă de antreprenoriat, după care ei vor propune un plan de afaceri. Aceste idei de afaceri vor fi selectate de către piaţă, va fi o comisie creată din oameni din piaţă, deci nu oameni din administraţie. Cele mai bune idei vor fi finanţate cu 25.000 de euro, grant, o primă idee de start-up. După un ciclu de 6-8 luni, vedem exact la cât se pretează o idee a fi implementată, etapa a doua constă în următorul lucru: cele mai bune idei intră la a doua etapă de finanţare unde vom da de la 50 la 200.000 de euro. După care, a treia etapă este etapa care se referă la fel, la selecţia celor mai bune idei care pot aduce în economie valoare adăugată importantă pentru care statul va subvenţiona partea de cost al finanţării, adică un împrumut de la o bancă", a explicat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, citat de mediafax.ro.
Ministrul a adăugat că prin această schemă de finanţare, statul va putea deveni acţionar în afacerile selectate, cu un procent de 10-15%.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO
Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...
Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...
Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!
După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.30 secunde