Intr-un fel, noi le faceam un serviciu. Venea oameni la noi cu greutati, isi depuneau banii (aveam dobanda buna tare) si asteptau sa castige cat le promiteam noi. Noi insemnand eu si cu un preten de-al meu Costel.
In momentul in care ii fraieream - pentru ca da, ii fraieream - oamenii isi dadeau seama ca le era mai bine inainte sa vina la noi. Ii ajutam astfel, chiar printr-o metoda neortodoxa, sa realizeze ca castigurile materiale sunt efemere si nu le iei cu tine in mormant.
Dintr-un sondaj realizat dupa ce am dat si noi faliment, a rezultat ca peste 83% din cei pe care i-am fraierit n-au mai fost niciodata fraieriti de alta banca. Ei, si daca privim inapoi si tragem o linie, asta si am dorit de fapt.
