Axinte: "Au fost directori de deconcentrate cu Spiru Haret și nu a fost nicio problemă, dar în învățământ..."

Mai mulți absolvenți ai Universității Spiru Haret, care nu au putut participa anul trecut la concursul de titularizare, pe motiv că facultățile pe care le-au absolvit nu sunt acreditate, au început să își câștige diplomele în instanță.

Potrivit lui Liviu Axinte, președintele Ligii Sindicatelor din Învățământ, mai multe procese au fost deja castigate la instanțele din țară, iar deciziile sunt definitive.

"Sunt colegi care încă au proces, dar sunt și colegi care au câștigat procesul. S-au judecat individual sau grupat, au câștigat, iar Ministerul Educației este obligat să le elibereze diplome. Orice om este liber să se adreseze justiției, dacă se simte neîndreptățit. Au fost directori de deconcentrate cu Spiru Haret și nu a fost nicio problemă, dar în învățământ... Unde este corectitudinea?", a spus Liviu Axinte.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...