Avarie de proporţii la Leorda! Apa a intrat în curțile oamenilor! FOTO, VIDEO

Avarie de proporţii în satul Dolina, comuna Leorda! Conducta de beton, cu diametrul de 600 mm, care asigură alimentarea cu apă a municipiului Dorohoi şi localităţilor aferente a explodat miercuri dimineaţă.

Pierderea de apă este atât de gravă încât, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, satul Dolina a fost în pericol de inundare.

De partea cealaltă, reprezentanţii Nova Apaserv speră că ruptura conductei nu este longitudinală, astfel încât să poată fi reparată rapid.

La fața locului s-au deplasat șefii de la Nova Apaserv, dar și prefectul Dan Nechifor și reprezentanții ISU. Apa care a țâșnit din conducta care s-a spart, aflată pe un deal, s-a revărsat și a ajuns până în șosea, scurgându-se prin șantul din beton. 
Două curți au fost inundate iar într-o gospodărie apa a intrat în casă și în beci.

“Curgea apa și pe șosea și am strigat când am văzut că intră și în curte. Curgeau șiroaie prin curte și mi-a intrat și în casă", a spus unul dintre localnicii afectati de avarie. 

Conducta care s-a spart se află pe un versant din satul Dolina și a fost dată în folosință în 1964. Din cauza infiltrațiilor, pământul de deasupra a început să se surpe.

Din cauza acestei avarii, este posibil să fie restricționat consumul de apă în municipiul Dorohoi și localitățile aferente. 
 















 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

astăzi, 18:25

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

astăzi, 17:00

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...