Autoturism căutat în Franța, descoperit de polițiștii de frontieră botoșăneni!

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind bun căutat de autoritățile din Franța.

În data de 28 august a.c., în jurul orei 22.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 26 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Republica Moldova.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat, semnalare introdusă de autoritățile din Franța. 

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autovehiculul din Republica Moldova și nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 50.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

astăzi, 18:11

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...

A plecat de acasă în luna mai, fără să spună unde merge. Botoșăneanca este de negăsit!

astăzi, 17:12

În cursul zilei de 11 mai 2026, în jurul orei 12:00, Ramona Vârtan, în vârstă de 43 de ani, a plecat de la domiciliul din municipiul Botoșani în loc necunoscut, i...

Dan Șlincu revine în funcția de prefect al județului Botoșani!

astăzi, 15:16

Noua guvernare a produs schimbări pe scena politică botoșăneană, cea mai importantă fiind, până în acest moment, schimbarea prefectului, reprezentantul Guvernului în teritoriu...