Autoritățile din Botoșani vor încerca să mențină unitățile de învățământ și industria hoteluri-restaurante-cafenele (HoReCa) din municipiul-reședință de județ, în situația în care incidența de infectare cu virusul Covid-19 depășește pragul de 3 per mia de locuitori, în urma apariției unor focare.
Prefectul Dan Nechifor a declarat, marți, că decizia de restricționare a activităților școlare și HoReCa aparține Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), organ care ar urma să amâne adoptarea scenariului „roșu”, în funcție de gravitatea situației epidemiologie locale. El a mai afirmat că se va prezenta o expunere de motive către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), cu privire la conduita asumată de CJSU.
„Ieri am avut o întâlnire cu reprezentanții HoReCa vizavi de faptul că am avut un indice de infectare de 2,75. Trebuie să ținem cont că această creștere este datorată în principal focarului de Psihiatrie. Prin noua metodologie de calcul, dacă este focar într-o unitate spitalicească, se ia în calcul numărul tuturor acelora confirmați pozitiv, nu doar o singură persoană, ca până acum. Noi vom încerca să menținem activitatea restaurantelor deschisă, făcând o adresă către INSP, în cazul în care vom trece de 3, și să solicităm menținerea deschise a restaurantelor și a școlilor, motivat de faptul că persoanele dintr-un singur focar sunt izolate, concentrate într-un singur loc. Este foarte strâns legat acest indice de activitatea unităților de învățământ. (...) Vor fi sporite măsurile sanitare, în orice caz, în special la finele acestei săptămâni, având în vedere evenimentele programate (...)Indicele de infectare va fi calculat în conformitate cu prevederile legale, însă ceea ce ne asumăm noi, va fi menținerea acestor activități, pe motivarea prezentată. Decizia este a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență”, a afirmat Nechifor.
Coordonatorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliței, argumentează demersul prin prisma izolării focarelor existente și a lipsei relaționării cu exteriorul a persoanelor incluse în acestea.
„Am calculat o incidență fără focarul de Psihiatrie, unde doar doi angajați pozitivi au activitate în afara spitalului, nu sunt efectiv în acest focar, rata ar fi de 2,52. Focarul de la Psihiatrie este posibil să mai crească, pentru că există riscul ca anumiți pacienți, care momentan au ieșit negativi, să fie depistați apoi pozitiv. Faptul că aceste focare sunt închise, pacienții nu ies în exterior, ar fi păcat să sufere toată lumea, să închidem tot”, a punctat Adăscăliței.
Propunerea privind noua formulă de calcul a incidenței de infectare aparține Grupului Tehnico-Științific privind gestionarea bolilor contagioase, iar decizia a fost luată în urmă cu două săptămâni de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Marți, municipiul Botoșani prezintă o rată de infectare de 2,68 cazuri per mia de locuitori.