Autofreze moderne, în dotarea Secţiei Drumuri Naţionale Botoşani FOTO
Claudia Luca Monday, 9 March 2015 ActualitateNoile utilaje cu care se va interveni pe sectoarele de drum naţional de pe raza judeţului Botoşani, pe perioada iernii, sunt de capacitate medie, capacitatea de deszăpezire fiind de 3.500 de tone pe oră şi vor fi echipate cu sistem de monitorizare prin GPS şi software specializat, astfel că vor fi eliminate suspiciunile privind furturile de carburant.
În prezent, Secţia Drumuri Naţionale Botoşani are în dotare utilaje vechi de mai bine de 40 de ani, cel mai vechi fiind din anul 1967.
Faţă de utilajele cu care lucrează în prezent cei de la Drumurile Naţionale, care au un consum de până la 80 de litri pe oră, noile autofreze au un consum de 20-25 de litri pe oră, viteza de deplasare la locul intervenţiei este de 60 km/h, faţă de 30 km/h şi au şi fiabilitate în exploatare, costul unui astfel de utilaj ridicându-se la 2,2 milioane de lei, fără TVA.
Noile utilaje vor ajunge la Botoşani până la finalul lunii aprilie.
La nivelul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, de care aparţine şi Secţia Drumuri Naţionale Botoşani, va fi achiziţionată şi o şenilată, în luna iunie a acestui an, care în caz de nevoie va fi trimisă şi la Botoşani pentru a interveni, pe timpul iernii.
În dotarea DRDP Iaşi vor ajunge în total 20 de autofreze noi, care vor fi repartizate în toate judeţele din Regiunea de Nord-Est.
Spune-ne opinia ta
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.48 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici