Au pierdut alocatiile de sustinere din cauza copiilor chiulangii!

Au pierdut alocatiile de sustinere din cauza copiilor chiulangii!

 Sebastian Tocariu, director AJPS  

Aproape 1.500 de familii din judetul Botosani au avut suspendata sau diminuata, in primul semestru scolar, alocatia de sustinere a familiei, ca urmare a absentelor acumulate la scoala, de catre copii.

Agentia Judeteana de Prestatii Sociale va primi in luna ianuarie de la Inspectoratul Scolar Judetean o noua situatie cu absentele, iar acolo unde elevii au absente nemotivate, se va taia alocatia de sustinere, care se acorda familiilor nevoiase.

La nivelul judetului Botosani sunt 14.500 de beneficiari ai acestui tip de alocatie.

“Au fost destul de multe absente, asteptam in luna ianuarie noua situatie. Efectiv suspendati din plata au fost in jur de 500 de familii, iar restul au avut cuantumuri diminuate, in jur de 1.000 de familii. Vom primi situatia, iar suspendarile si diminuarile vor fi operate incepand cu luna februarie", a declarat Sebastian Tocariu, directorul Agentiei Judetene de Prestatii Sociale. Procentul de diminuare al alocatiei s-a stabilit in functie de numarul de absente.

Pana in 10 absente cuantumul alocatiei se reduce cu 25%, la 20 de absente nemotivate se reduce cu 50%, daca sunt mai multi copii si se cumuleaza 100%, se suspenda de la plata.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Omagiu Maestrului Ioan Cobîlă: Emisiune filatelică dedicată marelui artist botoșănean!

astăzi, 17:57

Cu prilejul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Folcloric „Ioan Cobîlă”, organizat la Botoșani în perioada 11–12 noiembrie 2026, Centrul Cultural Botoșani, în...

Botoșani: Copil de 1 an și 9 luni transferat la București după un accident casnic!

astăzi, 17:23

Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani a asigurat transferul medical al unui copil în vârstă de 1 an și 9 luni, care a suferit arsuri termice în urma unui accident casnic cu ...

Doliu în educația botoșăneană: ”Dumnezeu să vă ierte, domnișoara dirigintă!”

astăzi, 16:57

Școala Gimnazială ”Ion Bojoi" Flămânzi anunță încetarea din viață a domnișoarei profesoare Nicoleta Călin. După o perioadă în care s-a confruntat cu o boală...