Au început înscrierile pentru Facultatea de Pompieri

46 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care vor să urmeze cursurile Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.

Sunt disponibile 38 de locuri la Facultatea de Pompieri, programul de studii „Instalații pentru construcții - pompieri”, forma de învăţământ cu frecvenţă - 4 ani (din care un loc pentru cetățeni de etnie romă și două locuri pentru candidați provenți din sistemul de protecție socială) și opt locuri la Facultatea de Drept, programul de studii universitare „Drept”, forma de învăţământ cu frecvenţă - 4 ani.

 

Persoanele interesate au la dispoziție mai bine de două săptămâni pentru se înscrie. 8 iulie este data limită până la care se pot transmite cererile tip, completate lizibil și semnate, exclusiv în format electronic. Acestea pot fi trimise și în zilele de sâmbătă și duminică, la adresa de e-mail: resurse_umane@isubotosani.ro.

Anul acesta, probele de admitere vor fi organizate în perioada 22 - 31 august.

Procesul de selecție a candidaților presupune parcurgerea unor probe specifice, cum ar fi evaluarea psihologică, evaluarea performanței fizice, testarea cunoștințelor teoretice și evaluarea medicală.

Pentru recrutare, fiecare candidat va depune, până la data de 21 iulie, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08:00 – 15:00 și pe 22 iulie, până la ora 12:00, la sediul instituției din strada Uzinei, nr. 3, din municipiul Botoșani, un dosar plic cu documentele ce se regăsesc în anunț.

Condiţiile legale de recrutare a candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ pe locurile destinate formării iniţiale a cadrelor militare sunt următoarele:

          - să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

          - să cunoască limba română, scris şi vorbit;

          - să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

          - să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;

          - să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;

          - să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;

          - să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;

          - să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;

          - să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;

          - să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

          - să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege.

Criteriile specifice pentru recrutarea candidaţilor la examenele de admitere în instituţiile de învăţământ, forma de învăţământ cu frecvenţă, în vederea formării profesionale iniţiale, sunt următoarele:

          - să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere;

          - să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;

          - să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.

Alte date şi informaţii pot fi obținute de la Serviciul Resurse Umane al ISU Botoșani, de luni până vineri, între orele 09:00-15:00, telefonic, la numerele 0231/508128,0231/508129 sau de pe site-ul instituției, accesând următorul link: http://www.isubotosani.ro/doc/resurse%20umane/Anunt%20admitere%20ACADEMIE%20-iunie-2022.pdf .

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Aleșii de la județ sprijină copiii cu rezultate deosebite la învățătură să meargă la mare! (Foto, Video)

Wednesday, 5 August 2026

Consilierii județeni s-au întrunit, miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare. Aleșii de la județ au avut de votat încheierea unui protocol între Consiliului Județea...

Un imobil monument istoric din Botoșani se vinde, aleșii locali nu au fost de acord să cumpere! (Foto, Video)

Tuesday, 4 August 2026

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, a cerut votul consilierilor locali pentru cumpărarea unui imobil monument istoric. Proiectul care prevede exercitarea dreptului de preemțiune pentru c...

Au cerut asfalt și au primit o promisiune. Se întâmplă chiar în Botoșani! „Mai prind oare asfalt sau dau mâna cu preotul?” (Video)

Friday, 31 July 2026

Deși locuiesc în municipiul Botoșani într-o zonă relativ centrală, nu au parte totuși de aceleași condiții de trai ca ceilalți locuitori ai municipiului reședință de județ. Est...