Au început înscrierile în programul „Salvator din Pasiune” la Botoșani!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani organizează o nouă etapă de recrutare a persoanelor care doresc să urmeze cursurile în cadrul Programului național „Salvator din Pasiune”.

Dosarele pot fi depuse în perioada 27 martie – 17 aprilie a.c., de luni până joi, în intervalul orar 08:00 - 15:00 și vineri, între orele 08:00 - 12:00, la sediul ISU Botoșani din municipiul Botoșani, strada Uzinei, nr. 3.

 

Pregătirea voluntarilor va începe din data de 25 aprilie a.c., fiind coordonată de către specialiști în domeniul pregătirii pentru intervenție și reziliența comunităților. Cursul introductiv (24 de ore) se va desfășura în zilele de sâmbătă și duminică, iar cel de prim ajutor de bază (30 de ore) de luni până vineri.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:

•  să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;

•  să fie apți din punct de vedere medical;

•  să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea unor infracțiuni, cu intenție;

* să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență.

Dosarul voluntarului trebuie să conţină:

-  cererea de înscriere  (descarcă aici:https://isubt.igsu.ro/resources/4c262359-db8f-4000-98d5-769806d6a3cc.pdf);

- certificatul de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);

- copie după actul de identitate;

- avizul psihologic cu mențiunea „apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul IGSU”;

- actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;

- adeverinţa medicală din care să reiasă cumulativ cel puțin două din următoarele criterii: nu se află în evidență cu boli cronice, apt pentru efort fizic de nivel mediu, clinic sănătos;

- acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani (descarcă aici: https://isubt.igsu.ro/resources/3ca66910-2f82-4703-9ef0-b83d984e34d3.pdf  ).

În cei zece ani de la debutul proiectului “Salvator de Pasiune”, la nivelul județului peste 200 de botoșăneni s-au pregătit în acordarea primului ajutor, alături de paramedicii SMURD și au parcurs etapele specifice pentru însușirea noțiunilor de descarcerare și a operațiunilor de salvare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneancă de 48 de ani ucisă în propria casă din Irlanda!

astăzi, 12:17

O româncă de 48 de ani a fost găsită moartă în propria casă din Irlanda. În urma cercetărilor la faţa locului, un bărbat de 40 de ani a fost reţinut şi se află în cu...

Un tânăr le-a prezentat polițiștilor de frontieră de la Racovăț un permis din Ecuador, ce s-a întâmplat după!

astăzi, 12:11

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Ecuador, care s-a prezentat la controlul de frontieră la volan...

Botoșănean căutat de poliție: În urmă cu câteva zile a fost condamnat la închisoare! - FOTO

astăzi, 11:43

În vârstă de 66 de ani, Ilie figurează pe lista persoanelor urmărite de pe site-ul Poliției Române. Născut în orașul Darabani, județul Botoșani, domiciliat în ...