Atenționare COD GALBEN de vreme rea în Botoșani până miercuri noaptea. Ploi torențiale, vijelii și grindină

Atenționare COD GALBEN de vreme rea în Botoșani până miercuri noaptea. Ploi torențiale, vijelii și grindină

Meteorologii au emis o atenționare Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă miercuri între orele 10:00 și 22:00, în Botoșani și alte județe din țară.

Potrivit ANM, în intervalul menționat, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în zona de munte, Transilvania, Maramureș, în cea mai mare parte a Moldovei și local în nordul Munteniei.

Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40…45 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în celelalte județe din Muntenia.

Temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 55…65 km/h în Moldova și local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, iar în zona montană înaltă, cu precădere a Carpaților Meridionali, rafalele vor depăși 70…80 km/h. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Tudor Carare

Ploşniţele dantelate, numite și „tigri”, care sunt imune la substanţele chimice, ocupă încet încet toată România

astăzi, 12:15
699

O specie invazivă de insecte s-a înmulţit foarte mult în România, loc în care nu are niciun duşman natural. Mai mult, aceste insecte, care sunt extrem de agresive, sunt imun...

Avem cu ce ne “mândri”: Printre cele mai mici salarii din Europa dar plătim preţuri mai mari pe alimente

astăzi, 11:15
222

În România, preţul multor alimente de bază este mai mare decât în alte ţări. Carnea este mai scumpă decât la polonezi, iar la brânză sunt cel puţin zece ţă...

Varianta Delta se răspândește ca pojarul și varicela. Este unul dintre cei mai transmisibili viruși cunoscuți

astăzi, 10:00
623

Cazurile cu varianta Delta a coronavirusului se înmulțesc pe zi ce trece iar varianta indiană a coronavirusului determină cazuri grave de COVID-19, care de cele mai multe ori sfârșesc ...