În fiecare toamnă, după culesul viilor, zeci de botoşăneni ajung la spital în stare gravă sau îşi pierd viaţa în urma intoxicaţiei cu monoxidul de carbon acumulat în beciurile sau spaţiile închise unde mustul este pus la fermentat. De cele mai multe ori, victime devin şi persoanele care încearcă să îi salveze.
În faţa butoaielor pline cu must pe cale să se transforme în vin, oamenii nu prevăd pericolul care îi pândeşte.
În lipsa oxigenului din aceste spaţii închise (beciuri, magazii sau alte încăperi), dioxidul de carbon emanat în urma procesului de fermentaţie se transformă în monoxid de carbon, gaz fără culoare sau miros, care pătrunde în organism pe cale respiratorie şi constituie o otravă puternică.
Intoxicaţia acută cu monoxid de carbon se manifestă prin tulburări neuropsihice, cardiovasculare şi respiratorii. Faza iniţială constă din cefalee, vâjâieli în urechi, oboseală, pierderea capacităţii de a judeca şi acţiona, întrucât victima este inaptă pentru a se salva. Într-o fază mai avansată de intoxicaţie, apar greţuri, vărsături, ameţeli, comă profundă. În cazul concentraţiilor mari de monoxid de carbon, aceste simptome se dezvoltă fulgerător, provocând moartea în câteva minute. Sechele ale intoxicaţiei acute: afecţiuni ale glandei tiroide, ale rinichilor şi tulburări gastrointestinale. Printre complicaţii se înscriu edemul pulmonar acut, infarctul miocardic acut, emboliile pulmonare, bronhopneumoniile.
Intoxicaţia cronică se manifestă prin cefalee, astenie, ameţeli, iritabilitate, stare depresivă, tulburări audiovizuale şi de mers, tulburări cardiace, modificări sangvine.
Pentru a evita cazurile de intoxicaţie cu monoxid de carbon, acumulat în spaţiile închise, pe timpul fermentării mustului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani vă recomandă:
- nu puneţi mustul la fermentat în spaţii închise;
- nu intraţi în încăperile în care fierbe vinul, fără a asigura o ventilaţie corespunzătoare;
- anunţaţi pe cineva că veţi intra într-o astfel de încăpere;
- verificaţi concentraţia de oxigen din încăperea în care intraţi. Cea mai simplă modalitate de a verifica prezenţa acestuia este prin aprinderea unei lumânări, În cazul în care se va stinge, înseamnă cu nu există suficient oxigen;
- sunt mai susceptibili de a se intoxica cei cu probleme respiratorii, cardiace; neurologice.
- nu intraţi în încăperea în care există deja o victimă fără echipament de protecţie pentru că este posibil să vă intoxicaţi şi dumneavoastră;
- sunaţi la 112 în orice astfel de situaţie.
Recomandări medicale în cazul unei persoane intoxicate cu monoxid de carbon:
- scoaterea celui intoxicat din atmosfera cu monoxid de carbon şi aplicarea respiraţiei artificiale sau oxigenoterapiei;
- aşezarea bolnavului în poziţia laterală, de siguranţă;
- combaterea hipertermiei, edemului şi colapsului cardiovascular;
- administrarea de tonice cardiace;
- repaus absolut;
- anunţarea medicului în toate situaţiile.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice ISU Botoșani
ATENȚIE! Vinul pus la fermentat poate ucide!
Monday, 25 September 2017 ActualitateÎn faţa butoaielor pline cu must pe cale să se transforme în vin, oamenii nu prevăd pericolul care îi pândeşte.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri
Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie
„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...
Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare
Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...
„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei
Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.21 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici