Atenţie la berea care are în compoziţie aditivi!

În România se comercializează, în ultima vreme, bere cu aditivi, care are în compoziţie acid malic, caramel amoniacal şi diverse arome, care pot fi periculoase pentru sănătate, avertizează reprezentanţii Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România.

"Acest sortiment induce în eroare consumatorii pentru că berea este în conştiinţa lor un produs sută la sută natural. Astfel de produse ar trebui denumite băuturi slab alcoolizate tip bere", este de părere preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România, Costel Stanciu.

Conform legii purităţii berii, poate fi numită bere doar băutura făcută din apă, malţ, flori de hamei şi drojdie.

"Orice altceva nu este bere. În timp, tehnologia a evoluat, iar procedurile tradiţionale de fabricaţie nu se mai respectă. Nu se mai folosesc flori de hamei, ci extracte de hamei, iar berea foarte ieftină, la pet, are diverşi adjuvanţi pentru menţinerea spumei. La o bere fermentată normal, spuma stă puţin, doar zece secunde", explică prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti.

Specialistul avertizează că, atunci când este băută în cantităţi mari (peste jumătate de litru pe zi), berea de proastă calitate, bogată în aditivi, poate cauza steatoză hepatică (încărcarea cu grăsime a ficatului), boală care poate degenera în ciroză. (Evenimentul zilei)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ASTĂZI: 1.200 de porții de pizza, oferite gratuit la Biserica Pacea din Botoșani. „Binele și bucuria se înmulțesc atunci când le dăruim mai departe!”

astăzi, 09:30

Un gest de generozitate va aduce zâmbete pe chipurile a 1.200 de persoane din Botoșani. O firmă sin Botoșani oferă gratuit 300 de pizza extra large, care vor fi împărțite în c&...

ALERTĂ dispariție minor: Sophien Constantin are 14 ani, familia a cerut ajutorul polițiștilor!

astăzi, 08:57

Noaptea trecută, în jurul orei 03:30, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a unui minor,  Chisăliță Sophien Constantin, de 14 ani, din municipiu...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (430)

astăzi, 08:14

„HOHOTE”, O REVISTĂ STRĂLUCITOARE Prin intermediul epigramistului Mihai Haivas primesc nr. 79 (nr. 37 serie nouă) al revistei „HOHOTE”. Este o publicație națională de ...