ATENŢIE! Concedierea se anuleaza daca angajatorul nu a acordat preaviz salariatului!
Stiri Botosani Thursday, 26 February 2015 ActualitateDecizia ICCJ nr. 8/2014 a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 138 din 24 februarie si este obligatorie pentru instantele judecatoresti de la data publicarii.
Conform documentului, neacordarea duratei minime de preaviz de 20 de zile lucratoare atrage nulitatea absoluta atat a masurii de concediere, cat si a deciziei de concediere, dupa cum au apreciat judecatorii.
"In ceea ce priveste consecintele de ordin juridic ale nerespectarii de catre angajator a dreptului la preaviz al angajatului asupra masurii concedierii si deciziei de concediere, au procedat in mod corect instantele care au considerat ca in acest caz intervine sanctiunea nulitatii absolute a concedierii si a deciziei prin care se dispune masura de incetare a contractului individual de munca", scrie in Decizia ICCJ nr. 8/2014.
Concret, Codul muncii stabileste ca salariatii au dreptul la preaviz daca sunt concediati din cauza ca sunt inapti din punct de vedere fizic si/sau psihic, nu corespund profesional sau pentru ca s-a desfiintat postul pe care-l ocupa. Totodata, cei dati afara din cauza unor motive care nu tin de persoana lor beneficiaza, de asemenea, de preaviz. Singura exceptie este in privinta celor concediati pentru necorespundere profesionala si care se afla in perioada de proba.
In actul normativ citat se subliniaza ca este nula concedierea dispusa de catre angajatorii care nu respecta procedura legala. In aceasta privinta, Curtea a gasit ca acordarea preavizului este o formalitate inclusa in procedura concedierii si, prin urmare, trebuie respectata.
"Se poate considera ca dreptul la preaviz, ca o garantie impotriva abuzurilor si nelegalitatilor la care poate recurge angajatorul in caz de concediere, a fost reglementat de legiuitor pentru protectia salariatului de buna-credinta, de vreme ce ipotezele legale in care preavizul trebuie acordat nu presupun culpa persoanei in cauza. (...) Acordarea termenului de preaviz reprezinta o etapa premergatoare procedurii concedierii, incluzandu-se, in consecinta, in aceasta procedura, iar nerespectarea cerintei legale imperative in discutie conduce la aplicarea sanctiunii nulitatii absolute a concedierii, la cererea angajatului", arata judecatorii.
In alta ordine de idei, in decizie este mentionat ca angajatorul nu poate sa inlocuiasca preavizul cu despagubiri sau sa acopere nulitatea concedierii prin acordarea de despagubiri si recunoasterea vechimii in munca, pentru ca aceste masuri ar fi in dezavantajul salariatului.
De asemenea, concedierea este nula si in situatia in care angajatorul acorda preavizul, insa acesta este mai mic decat cel prevazut de Codul muncii sau decat cel stabilit in contractul colectiv de munca aplicabil (daca preavizul este mai mare de 20 de zile lucratoare).
"Lovita de nulitate absoluta este si concedierea dispusa cu acordarea unui termen de preaviz mai mic decat cel stabilit de Codul muncii, republicat, respectiv prin contractele colective de munca incheiate la nivel de sectoare de activitate, de grupuri de unitati sau de unitate ori prin contractul individual de munca, evident in ipoteza in care aceste din urma acte prevad un termen de preaviz mai mare decat cel legal sau stabilit prin contracte colective de munca incheiate la nivel superior", se arata in Decizia ICCJ nr. 8/2014.
Mai precis, cele 20 de zile lucratoare prevazute de Codul muncii reprezinta o perioada minima acceptata, dar aceasta poate fi chiar mai mare, daca asa se stabileste prin contractul individual/colectiv de munca sau prin acte normative speciale. (De exemplu, persoanele cu handicap beneficiaza, in baza Legii nr. 448/2006, de un preaviz de cel putin 30 de zile lucratoare.)
Concedierea este legala daca angajatorul face dovada acordarii preavizului
In aceeasi cauza, judecatorii ICCJ s-au pronuntat si asupra unui alt aspect al problemei: ce se intampla in situatia in care, desi in decizia de concediere nu este trecuta si durata preavizului, angajatorul face dovada acordarii efective a acestuia?
Curtea explica faptul ca includerea duratei preavizului in decizia de concediere este obligatorie doar in cazurile in care salariatii beneficiaza de acest drept. Adica atunci cand acestia sunt concediati:
-din cauza ca sunt inapti din punct de vedere fizic si/sau psihic;
-din cauza ca nu corespund profesional;
-pentru ca s-a desfiintat locul de munca ocupat;
-din cauza unor motive care nu tin de persoana lor.
Prin urmare, daca este omisa includerea duratei preavizului, concedierea este legala in situatia in care angajatorul dovedeste ca a acordat efectiv salariatului acest drept. CITESTE MAI DEPARTE
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Artiști ai Orchestrei Populare „Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă și actori ai Teatrului „Mihai Eminescu”, într-un spectacol dedicat Zilei Unirii Principatelor!
Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă, în parteneriat cu Teatrul „Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani, invită botoșănenii la sărbătoare...
BLOCADA la Botoșani: Zeci de premise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în weekendul care a trecut
În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au organizat 19 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA. Activitățile desfășurate au avut drept scop asigu...
Proiecție unică la Cinema „Unirea” Botoșani: „Contele de Monte Cristo”, recomandarea săptămânii!
Bugetul impresionant de peste 40 de milioane de euro al filmului Contele de Monte Cristo a transformat povestea clasică a lui Edmond Dantès într-o experiență vizuală captivantă și p...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.45 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici