Atenție, botoșăneni! Meteorologii au emis cod galben de vânt!

Meteorologii au emis un cod galben de intensificări ale vântului, valabil astăzi, până la ora 18:00, în județul Botoșani. În acest interval, vântul va sufla cu viteze de 50-60 km/h.

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

Pentru a preveni situațiile de urgență, pompierii recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

✔ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

 

✔ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

✔ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

✔ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

✔ nu atingeți firele căzute la pământ.

În condiții de vânt puternic, folosirea focului deschis în gospodării este foarte periculoasă, fiind interzisă. Vântul poate propaga focul, într-un timp foarte scurt, la locuințe, anexe gospodărești, păduri, rețele de electricitate etc.

Pentru a preveni incendiile, nu trebuie aruncate resturi de țigară sau bețe de chibrit aproape de căpițele de fân sau de locurile în care sunt depozitate furaje, lemne de foc, substanțe inflamabile sau alte materiale combustibile și nici pe terenuri cu vegetație uscată.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pelerini la Iași - Mărturia unei tinere din Botoșani: ”Am rămas uimiți de câți oameni sunt aici!” / ”Când ajungi în fața raclei, uiți de oboseală!”

astăzi, 07:49

Pelerinajul de la Iași a început oficial joi, 8 octombrie 2026. Încă din prima zi, mii de credincioși au ajuns la Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la moaștele Sfintei...

Arhitecţii din Suceava și Botoșani marchează astăzi 25 de ani de la înfiinţarea organizaţiei profesionale!

astăzi, 07:35

Filiala Teritorială Nord-Est a Ordinului Arhitecţilor din România organizează vineri, 9 octombrie, la Suceava, evenimentul „OAR25+ | Convergenţe. Profesie, societate şi viitor comun&r...

Student sunt numai eu!

astăzi, 07:15

Un politist opreste un student pe strada pentru a-i verifica actele: - Asa, vad ca nu lucram... - Asa este. - Inseamna ca trandavim pe banii statului... - Exact, trandavim. - Se pare ca suntem st...