Anul școlar 2013-2014 reprezintă posibilitatea unei investiţii în sistemul educaţional românesc prin luarea unor decizii centrate pe beneficiarul direct al educaţiei, elevul. Deşi Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011 specifică faptul că educaţia este centrată pe elev, acest lucru nu s-a realizat până în prezent.
Finanțarea sistemului educațional
Consiliul Național al Elevilor(CNE) solicită Guvernului acordarea a 6% din PIB pentru educație. În prezent, sistemul educațional preuniversitar necesită o creștere a finanțării pentru a fi posibilă revizuirea programei școlare, dotarea tehnică a unităților de învățământ, formarea tinerilor pentru piața muncii și asigurarea unor condiții și servicii sociale favorabile, precum burse, alocații școlare și programe de consiliere și orientare în carieră.
Printre prioritățile de finanțare și evaluare ale sistemului se află și școlile tehnologice, care nu dispun de infrastructura necesară pregătirii elevilor pentru piața muncii și care, de cele mai multe ori, nu oferă absolveniților cadrul necesar accederii în câmpul muncii. În învăţământul tehnologic, datorită schimbărilor frecvente a modulelor şi a programei şcolare, elevii şi profesorii sunt bulversaţi şi demotivaţi, de aceea dorim ca această filieră să se axeze pe o formarea de competenţe vizibilă ulterior pe piaţa muncii. Totodată, sistemul este foarte afectat de lipsa pregătirii resursei umane. Datorită salariilor profesorilor, meseria aceasta nu reprezintă cu adevărat o oportunitate în cariera unei persoane, ci din contră, o alternativă a lipsei altor oportunități în piața muncii. Astfel, datorită lipsei de competiţie şi de selecţie, ajung în sistem și oameni care nu sunt devotaţi profesiei şi care nu deţin în primul rând calităţi necesare unui dascăl.
Decontarea transportului elevilor navetiști
Consiliul Naţional al Elevilor consideră dezavantajoasă ordonanţa guvernului privind decontarea transportului elevilor, care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu. Suma maximă decontată pentru un abonament lunar, emis pentru distanţa de 50 km, valorează 120 lei. În multe cazuri, abonamentul elevilor nu va fi decontat integral, ceea ce determină, în continuare, o creştere a abandonului şcolar, în condiţiile în care există familii cu venituri mici, care nu pot cofinanţa cheltuielile de transport. Consiliul Naţional Elevilor, în calitate de apărător al drepturilor elevilor din România, solicită public Guvernului României să asigure acoperirea totală a cheltuielilor de transport conform Art.84, alin.(3) din Legea Educaţiei Naţionale, impunerea operatorilor de transport a unor tarife rezonabile pentru elevi astfel încât să nu depăşească fondurile existente şi asigurarea de microbuze şcolare pentru zonele în care nu există operatori de transport publici sau privaţi. De asemenea, solicităm Ministerului Educației Naționale acordarea sumelor restante pentru decontul navetiștilor, din anul școlar 2012-2013.
Drept de vot pentru reprezentantul elevilor în Consiliul de Administrație
Societatea are responsabilitatea de a educa elevii corespunzător principiilor democratice. Școala trebuie să formeze cetățeni. Elevii reprezintă principalii beneficiari ai actului educațional, așadar, considerăm absolut necesară implicarea acestora în procesul de luare a deciziilor în cadrul unităților de învățământ. Consiliul Național al Elevilor militează pentru obținerea dreptului de vot al reprezentantului elevilor în cadrul Consiliului de Administrație al unităților de învățământ preuniversitar. Proiectul legislativ care conferă elevilor acest drept este, în prezent, depus la Parlament şi aşteaptă să fie votat de Camera Deputaţilor, ca primă cameră sesizată, solicitând astfel reprezentanților poporului o gestionare corectă a acestuia, în vederea democratizării sistemului educațional.
Statutul Elevului promis din 2011
Conform Art. 80, alin.(2) din Legea Educaţiei Naţionale, Ministerul Educației Naţionale avea obligaţia ca la 8 luni de la data promulgării Legii să aprobe un Statut al Elevului, care să cuprindă drepturile şi obligaţiile elevilor. În baza acestui statut, fiecare unitate de învățământ este obligată să-şi elaboreze regulamentul școlar propriu. Consiliul Naţional al Elevilor a înaintat Ministerului Educaţiei Naţionale propunerea de Statut al elevului, adaptată la nevoile existente în educaţie, şi aşteaptă aprobarea acestuia în regim de urgenţă, fiind o necesitate pentru buna implementare a Legii Educaţiei. Statutul Elevului este un document extrem de important pentru procesul de democratizare a sistemului de învăţământ, un sistem în care drepturile şi obligaţiile elevului sunt garantate şi protejate prin lege. Prin aprobarea Statutului Elevului se intenţionează apărarea drepturilor elevilor şi stabilirea obligaţiilor clare ale acestora în raport cu viaţa şcolară.
Transparenţa în educaţie - subiect tabu
Nu în utimul rând, Consiliul Naţional al Elevilor constată o lipsă de transparenţă în procesul decizional şi consultativ de la nivelul unităţii de învăţământ. O cauză a dezinteresului elevilor pentru viaţa şcolară este chiar lipsa consultării acestora de către profesori şi conducerea şcolii. Consiliul Naţional al Elevilor solicită unităţilor de învăţământ să prezinte la începutul anului şcolar, atât drepturile elevilor, cât și obligaţiile stipulate în Regulamentul intern, să afişeze public deciziile Consiliului de Administraţie, să consulte elevii cu privire la achiziţionarea de bunuri şi alte servicii din bugetul şcolii, să facilizeze informarea elevilor cu privire la activităţile extraşcolare pe care le pot desfăşura în cadrul instituţiei şi să implice reprezentanţii Consiliului Şcolar al Elevilor în procesul decizional de la nivelul instituţiei.
"Ne dorim 6% din PIB pentru educatie, democratizarea sistemului, prin aprobarea Statutului Elevului și obținerea dreptului de vot al reprezentantului elevilor în cadrul Consiliului de Administratie! Prioritățile ministerului pentru acest an ar trebui să asigure un proces educațional corect și transparent. În acest sens, comunicarea cu beneficiarii direcți ai sistemului educațional trebuie întărită. În prezent, nu putem afirma faptul că avem un proces educațional de calitate, transparent, deoarece legea nu este integral respectată, statutul elevului nu este aprobat, iar deciziile majore nu sunt întotdeauna luate prin consultarea actorilor sistemului educațional. Consiliul Național al Elevilor manifestă toată deschiderea spre a colabora cu Ministerul Educației Naționale și a participa activ la procesul de reformă din cadrul sistemului educațional", a precizat Iulia-Flavia MIRON, președinte al Consiliului Național al Elevilor.
Așteptările elevilor de la anul şcolar 2013-2014
Stiri Botosani Monday, 16 September 2013 ActualitateSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Atenție, botoșăneni! Convoaie militare vor tranzita județul în perioada următoare!
astăzi, 20:02
În perioada 28 februarie - 2 martie, convoaie de personal și tehnică din Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt", se vor deplasa pe căi de comunicații feroviare și rutiere, tra...
Bolojan va face publice cheltuielile de deplasare cu avioane de lux ale lui Iohannis. „Vom căuta să fim transparenţi”
astăzi, 19:33
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a anunţat vineri că, în perioada următoare, vor fi făcute publice toate datele de funcţionare ale Administrației Prezidențiale, inclusiv din anii trec...
DOLIU în lumea sportului, un fotbalist de 19 ani a murit!
astăzi, 18:45
Vestea că Luca Manolache, fotbalistul împrumutat de FCSB exact acum un an la Metaloglobus, a murit la 19 ani a devastat mulți oameni din fotbalul românesc. Manolache avea mai multe pr...