Astăzi începe a treia sesiune a programului "Rabla pentru electrocasnice"

Luni, 15 iulie a.c., începe a treia sesiune a programului "Rabla pentru electrocasnice",  Administrația Fondului pentru Mediu punând la dispoziția persoanelor fizice aproximativ 20 milioane lei, pentru noi înscrieri.

"Începând de luni, 15 iulie 2019, ora 10ºº, Administrația Fondului pentru Mediu pune la dispoziția persoanelor fizice suma de aproximativ 20 milioane lei, pentru noi înscrieri în cadrul Programului Rabla pentru electrocasnice, sumă rezultată din neutilizarea voucherelor în termenul de valabilitate, precum și diferențele provenite din modificarea eficienței energetice a echipamentelor aprobate de la o clasă superioară la o clasă inferioară, la cererea beneficiarului", a anunțat Ministerul Mediului.

 

Suma inițială alocată pentru anul 2019 a fost de 40 milioane lei, în cadrul celor două ediții desfășurate în data de 24 mai, respectiv 18 iunie fiind acordate vouchere în valoare de 20 milioane lei.

Prin acest program se pot obţine vouchere de până la 400 de lei pentru un televizor, în schimbul unui aparat vechi.

Înscrierile persoanelor fizice se realizează prin intermediul aplicaţiei electronice pe pagina web a Administraţiei Fondului pentru Mediu https://solicitant.afm.ro/PF/

Finanţarea se va acorda sub formă de vouchere, pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează:

200 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++;

300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++;

300 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A++;

400 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A+++;

400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţa energetică la răcire (A+++/ A++);

300lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A++;

400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A+++.

200 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A şi A+;

400 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A++ şi A+++.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăr de 25 de ani la spital după un accident rutier produs la Vlădeni! - FOTO

Saturday, 3 October 2026

O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vlădeni, sâmbătă după-amiază. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața...

Ai între 50 și 69 de ani? Poți face gratuit mamografia!

Saturday, 3 October 2026

Femeile cu vârste între 50 și 69 de ani, care se află într-o situație vulnerabilă din punct de vedere social sau economic, pot face gratuit mamografie în cadrul unui nou pr...

Zi de sărbătoare în Parohia Agafton, IPS Teofan: ”Mulțumim lui Dumnezeule pentru înălțarea acestei Sfinte Biserici!” - FOTO

Saturday, 3 October 2026

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s-au aflat astăzi în mijlocul credincioșilor, la...