Asfaltarea drumurilor cu piatră din judeţ, sub semnul întrebării!
Stiri Botosani Thursday, 30 January 2014 ActualitateConsiliul Judeţean intenţiona să facă aceste investiţii prin contractarea unui credit, şi a solicitat BCR-ului prelungirea perioadei de graţie la rambursarea unui alt credit luat de vechea conducere a insitutţiei, cei de la bancă fiind de acord prin impunerea unor condiţii care însă nu sunt acceptate de conducerea Consiliului Judeţean.
“Am primit un răspuns de la BCR care este pozitiv dar vor să modifice nişte clauze la contract şi eu nu sunt de acord pentru că acel contract a fost semnat în urma unei licitaţii şi nu poţi să vii acum să modifici nişte clauze. Ei vor o dobândă mai mare, de la 0,5% la 1,2% şi nişte clauze mai bune la contract. Le-am făcut o notificare în care le-am explicat că vom colabora doar în limita contractului aşa cum a fost el adjudecat prin licitaţie, dacă nu vor fi de acord asta înseamnă că nu prelungim perioada de graţie şi vom intra la rambursarea creditului începând de anul acesta", a spus Florin Ţurcanu, preşedintele CJ.
În aceste condiţii instituţia nu se mai poate împrumuta, singura soluţie pentru realizarea asfaltărilor fiind accesarea de fonduri europene.
“Nu ne va da nici posibilitatea de a angaja alte credite pentru că gradul de îndatorare nu mai scade. În urma analizei făcute de Executivul CJ gradul de îndatorare scădea doar pe următorii doi ani şi nu puteam lua decât maxim 90 de miliarde credit şi dacă nu o să avem acceptul lor nu mai luăm credit. Dacă nu mai luăm credit şi dacă anul acesta nu avem nici bani în buget atunci avem o problemă în a implementa programul de asfaltare pe drumurile împietruite. Dacă nu voi avea ceva clar, la ora actuală cred că va trebui modificată soluţia din SF-urile respective să trecem pe modernizare, să pregătim proiectele pentru fonduri europene", a adăugat şeful CJ.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Marius Croitoru și-a anunțat decizia, după ce i s-a cerut demisia la FC Botoșani - Oțelul 1-1!
Marius Croitoru (46 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a reacționat la finalul partidei cu Oțelul Galați, încheiată la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci al etapei cu numÄ...
Mănăstirea Sihăstria Voronei îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal!
Obștea Manastirii Sihastria Voronei din județul Botoșani îl va cinsti miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii așezămâ...
Cel mai mare proiect de apă și canalizare din istoria Botoșaniului intră în etapa de evaluare în vederea contractării! (Video)
Veste bună pentru botoșăneni. Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul nostru intră în etapa de evaluare și vederea contractării. Anunțul a fost făcut de Alin Cirimp...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.16 secunde