Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că vrea să ocupe prin concurs peste 2000 posturi de medici, jurişti, psihologi, biologi, specialişti IT şi de comunicaţii.
Guvernul a aprobat, prin Memorandum, încadrarea, în total, a aproximativ 6400 de posturi vacante, militare şi civile. Din acestea, peste 2500 de posturi au fost solicitate pentru instruirea soldaţilor profesionişti. Restul de aproape 4.000 de posturi libere sunt dedicate personalului de medie sau înaltă calificare din care, aproximativ 1900 de funcţii vor fi ocupate după repartizarea celor care finalizează în anul 2018 cursurile instituţiilor militare de învăţământ.
Potrivit Adevarul, Ministerul Apărării Naţionale are capacităţi limitate (sau chiar inexistente) de formare profesională în sistem propriu a medicilor, juriştilor, psihologilor, tehnicienilor IT şi de comunicaţii, instituţia va recurge şi la încadrările directe, din viaţa civilă, prin concurs, a peste 2.000 de specialişti. Aceştia urmează să fie încadraţi în toate categoriile de forţe (terestre, aeriene şi navale), dar şi în comandamente şi structuri specializate pe domenii distincte.
„Se vor organiza concursuri în mod succesiv, pe parcursul întregului an, în funcţie de priorităţile de asigurare cu personal, astfel încât potenţialii candidaţi pot avea mai multe şanse de succes”, a comunicat MApN ,la solicitarea Adevărul.
Cei care doresc să aplice pentru un post în armată trebuie să se adreseze centrelor regionale de recrutare unde se va deschide un dosar de recrutare şi se va face vizita medicală. Dacă acest pas a fost trecut, urmează adăugarea, în dosar, a copiilor actelor de identitate şi de studii, certificatul de cazier judiciar etc. De asemenea, se vor completa câteva documente – tip.