Argentinienii ne numesc "ţigani" după ce au anulat amicalul cu România de pe National Arena

După ce Federaţia Argentiniană de Fotbal a anulat meciul amical cu România, din 10 august, cu prea puţin timp înainte ca FRF să se poată reorganiza, presa argentiniană pare deranjată de faptul că forul de la Bucureşti vrea să ceară despăgubiri.

"Maldicion gitana", "Blestemul ţigănesc" - în traducere, a fost titlul iniţial al articolului în care cotidianul Ole a anunţat că FRF va cere despăgubiri federaţiei argentiniene pentru anularea unilaterală a amicalului care trebuia să aibă loc pe 10 august, la Bucureşti. Ulterior, titlul a fost schimbat în "Como en el 94?" (La fel ca în 94?", în traducere), scrie Realitatea.net.

"În `94 ne-au scos de la Mondial. Acum, cu tot dreptul, vor să ne ia banii", a scris Ole, despre compensaţia pe care FRF intenţionează să o ceară AFA, după cum a scris preşedintele Mircea Sandu în scrisoarea către omologul său argentinian. Sursa citată notează că pentru meciul de la Bucureşti, federaţia argentiniană urma să încaseze un milion de euro.

Reacţiile la articolul amintit au apărut imediat, românii postând comentarii privind caracterul jignitor al titlului.
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O moștenire lăsată de un botoșănean împarte bunurile între primăriile din Suceava și Botoșani!

astăzi, 18:17

Consiliul Local al municipiului Suceava va lua act și va aproba acceptarea unei succesiuni vacante, în ședința de pe data de 29 octombrie a.c.. Este vorba despre bunurile rămase în urm...

Bani în conturi pentru peste 160.000 de beneficiari botoșăneni!

astăzi, 17:34

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a achitat, pentru luna septembrie, beneficii de asistență socială în valoare totală de 57.019.657 de lei, pentru...

Scrisoarea Preotului militar Dimitrie Bejan, înainte de trecerea în veșnicie: ”Părintele Cleopa este cel mai curat călugăr la ora actuală din Ortodoxia românească!”

astăzi, 16:18

Preotul Dimitrie Bejan s-a născut pe 26 octombrie 1909, la Hîrlău. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox "Veniamin Costache" din Iaşi, apoi Facultatea de Teologie şi, &ici...