Are trei ani și jumătate și 40 de kilograme

Un copil în vârstă de trei ani și jumătate din Dorohoi a ajuns să cântărească 40 de kilograme, băiețelul luând în greutate încă din primele luni de viață.

Darius a avut la naștere o greutate de 3,5 kilograme, însă începând cu a doua lună de viață, micuțul a început să se îngrașe, astfel că la nici doi anișori ajunsese să cântărească 20 de kilograme.



Băiatul a avut probleme încă de la naștere, venind pe lume cu o mânuță necrescută, având doar două degete la mâna dreaptă.

Mama a născut copilul, fără tată. Tatăl nu a vrut să-l recunoască. Nu erau probleme în timpul sarcinii, sarcina a decurs normal. După naştere, prima malformaţie s-a văzut la mână. După acea, a început creşterea în greutate de la două luni. Iniţial, medicii de la Dorohoi mi-au spus că este orb dar nu au fost probleme. Au apărut problemele cu obezitatea. Copilul are acum peste 40 de kilograme. Are greutatea unui copil de 11-12 ani, a spus Florentina Burlacu, bunica copilului.

Din cauza problemelor financiare, mama a plecat la muncă în străinătate, iar copilul a rămas în grija bunicii.

“Cu pensia mea de 350 de lei, nu mă pot descurca. La un an şi nouă luni i s-a făcut pensie şi copilului. Mi-am dat seama că totuşi nu e un copil normal. Am mers de mai multe ori la medici, la Iaşi. I s-a dat gradul I de handicap", a mai spus femeia.



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon

Friday, 23 October 2026

FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...

DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!

Friday, 23 October 2026

Procurorii ​DNA ​au ​luat ​măsura ​controlului ​judiciar ​pe ​cauțiune ​pentru ​60 ​de ​zile, ​față ​de ​șeful ​Serviciului ​Public ​Comunitar ​Regim ​Perm...

Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!

Friday, 23 October 2026

Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...