Arafat: Până la sfârşitul acestui an vor fi livrate aproximativ 500 de ambulanţe de urgenţă

Secretarul de stat, Raed Arafat, a anunţat că până la sfârşitul acestui an urmează să fie livrate circa 500 de ambulanţe de urgenţă, iar Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) va încheia, până la finalul săptămânii, mai multe acorduri cadru pentru ambulanţe de urgenţă tip B.

Totodată, licitaţia pentru ambulanţele de tip C este în curs de finalizare, a adăugat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, într-o postare pe Facebook.

"În cursul acestei săptămâni, IGSU urmează să finalizeze semnarea acordurilor cadru pentru ambulanţele de urgenţă de tip B 4x2 şi 4x4. Licitaţia a fost finalizată iar primele ambulanţe de tip B pentru Serviciile de Ambulanţă şi SMURD urmează să ajungă în cursul acestui an. În curs de finalizare se află şi licitaţia pentru ambulanţele de tip C. Până la sfârşitul acestui an vor fi livrate aproximativ 500 de ambulanţe de urgenţă urmând ca livrările să continue şi anul viitor începând cu luna ianuarie", a anunţat Raed Arafat, pe reţeaua de socializare.

Acesta a adăugat că Primăria Generală a Capitalei a cumpărat pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov un număr de 106 ambulanţe de tip B şi C.

"Un total de 1309 de ambulanţe de tip A, B şi C urmează a fi livrate în cadrul prezentului proiect finanţat prin POR, accesând fonduri Europene nerambursabile (935 ambulanţe de urgenţă tip B din care 600 destinate serviciilor de ambulanţă şi 335 SMURD, 132 ambulanţe de urgenţă tip C din care 81 destinate serviciilor de ambulanţă şi 51 destinate SMURD şi 242 ambulanţe de transport de tip A destinate serviciilor de ambulanţă). De subliniat faptul că Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov urmează să primească 106 ambulanţe de tip B şi C achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti şi care nu sunt incluse în numărul total de 1309 ambulanţe menţionat mai sus", a completat şeful DSU.

Arafat a mai spus că proiectul "include şi alte dotări specifice intervenţiilor medicale de urgenţă pentru care licitaţiile urmează a fi derulate un exemplu fiind ambulanţele de terapie intensivă mobilă pentru nou născuţi. Noile ambulanţe vor înlocui parcul învechit al serviciilor de ambulanţă şi SMURD în care majoritatea ambulanţelor au fost achiziţionate în anii 2007/2008".

sursa: mediafax.ro

 

Spune-ne opinia ta